Ce e bine şi ce e rău la Mozart Rocks

Se cuvine să încep cu mulţumiri adresate Dianei Stoleru pentru că m-a bătut la cap să ajung în timp util înapoi în Bucureşti pentru a prinde concertul Mozart Rocks. E drept că nici nu a avut o sarcină foarte dificilă pentru că vroiam tare mult să îl văd, dar oricum mulţumesc frumos :)

Neapărat trebuie să precizez că tot concertul de aseară a fost în numele unui site despre care o să mai scriu câte ceva www.telefonulcopilului.ro.

Mulţumiri şi felicitări lui Constantin Teodorescu, omul care „trage sforile” să iasă bine iniţiativa asta excelentă.

Ce e bine la Mozart Rocks?
Ideea este, nu am cum să o zic altfel, genială. Şi sunt de un subiectivism feroce când zic asta. Pentru că la mine îmbinarea între muzica clasică, pe care o ascult cu raţiunea, şi chitara electrică distorsionată, pe care o ascult cu sufletul, este reţeta perfectă.

Bucăţile alese pentru concert sunt excelent corelate cu stilul fiecărui chitarist. Iar fiecare chitarist a scos foarte bine sunetul din tipul de chitară pe care cânta. E drept că eu, când e vorba de subiectul ăsta, sunt pe principiul există Ibanez şi există restul :D Dar toţi cei care au cântat au făcut-o foarte, foarte bine.

Jos pălăria pentru Filarmonica George Enescu! Care a cântat pro bono aseară şi care a făcut o echipă formidabilă cu „civilii” pletoşi şi cu cercei :) Jos pălăria pentru dirijorul Tiberiu Soare, care a condus impecabil întreg concertul!

Horia Crişovan, imperial ca un profesor. Remus Carteleanu, impecabil maestru al Ibanezului. Călin Grigoriu, un muzician complet şi un chitarist excelent. Claudiu Ursache, exuberanţa emoţionantă a chitării. Florin Demea, o joacă impecabilă pe corzi. Şi toţi ceilalţi au fost extraordinari.

Surpriza pentru mine a fost tandemul Cezar Popescu (chitarist) – Adrian Ciuplea (bass). Îi cunoşteam pe cei doi, căci fac parte din Viţa de Vie. Dar ce au arătat ieri a fost cu muuuult peste ce cântă la trupă.

Am rămas fără respiraţie când a început să cânte Nadine, o voce fenomenală, pe care o să o caut serios în următoarea perioadă, pentru că e imperială de-a dreptul. Dan Helciug mi-a devenit mult mai simpatic după ce l-am auzit cântând Pink Floyd – High Hopes. Iar Ioan Gyuri Pascu a stârnit din nou senzaţie cu stilul său inconfundabil de a cânta.

Ce e rău la Mozart Rocks?
Absolut nimic. Sau, mă rog, nimic care să ţină de spectacolulîn sine şi totul care ţine de noi, ceilalţi, dar despre care nu vreau să scriu acum nimic…

xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosofutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩaAG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

14 thoughts on “Ce e bine şi ce e rău la Mozart Rocks”

  1. In sala au fost si oameni petarda…oameni care nu stiu sa aprecieze un spectacol si au venit doar ca sa fie in trend cu lumea buna. A fost un dobitoc care a mai si strigat „bine c…e”. In rest totul foarte fain. Mi se zburlea parul pe mana cand auzeam chitara in ritm de Mozart…Pozele le urc azi, peste ceva zeci de minute::)

  2. Nadine e fosta solista a trupei millenium, o trupa din chisinau care mie imi placea foarte mult …
    uite aici „Fata sihastra” -http://www.youtube.com/watch?v=znHjoJP3okc

    In rest -superb, cu un plus pt Adrian Ciuplea care a cantat Saint Saens magnific la bass ul lui cu 6 corzi-mi a creat senzatia unui „concert pt bass si orchestra” :-)

  3. @ciprian
    stiu de millennium, imi plac si mie foarte mult
    numai ca ieri mi-am adus aminte cat de tare imi place vocea fetei :)
    si de aia ziceam ca vreau sa studiez mai serios problema :)

  4. minunat spectacol, caci spectacol a fost, mai mult decat un simplu concert! eu as avea o mentiune cu minus pentru sonorizare, dar poate c’am stat eu prea in capat de rand.. sa nu fiu subiectiva, zic :)

    oricum, mai vreau, mai vrem, sa mai facem!

  5. @sorin: ala care a strigat a zis de fapt „bine tzoaie” – tzoaie fiind porecla tipului de la clape :) s-a auzit si un bine boboc cand era pe scena cosmin lupu… ce sa-i faci, astia sunt unii rockeri, si fiecare venise pentru cineva – prieten, ruda :)

  6. Concertul a fost absolut genial!
    De la începutul şi până la sfârşitul concertului am avut tot timpul senzaţia de piele de găină, toate cover-urile şi bucăţile alese au ieşit excepţional, montajele au avut şi ele efectul dorit, feat-urile Nadine, Elena Vasile, Dan Helciug, nu au făcut decât să intensifice, dacă mai era nevoie, senzaţia de sublim, atmosfera de bun-gust..
    Felicitări organizatorilor pentru lăudabila iniţiativă!
    Aştept nerăbdătoare şi curioasă următorul eveniment Mozart Rocks :)

  7. @ciprian
    sunt foarte curios ce o sa scoata elena cu norvegianul ala
    ca rau nu are cum sa iasa :D

    @Diana
    adevarul e ca dan a bagat foarte bine si cu feeling bucata aia :)
    mi-a devenit mult mai simpatic :))

  8. Un 10 mare, mare, mare pentru orchestra filarmonicii „George Enescu” si pentru dirijorul Tiberiu Soare. Cezar Popescu si Calin Grigoriu stralucitori si aplauze pentru intreg spectacolul.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.