06.12.2016

Roşia Montana mă enervează profund

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Zilele trecute, aşteptând io cuminte să intru la dentist, răsfoiam un National Geographic, ediţia română, din noiembrie 2009. Şi văd pe o pagină întreagă o reclamă la Roşia Montana, aia cu Gold Corporation. Şi mi-am dat din nou seama că eu sunt fix 50%-50% în chestiunea asta. Nivel de nehotărâre, ca să nu îi spun altfel, care mă enervează profund…

Evident că aşa, la prima impresie, ar trebui să ma înscriu categoric în linia verde a celor care nu vor să se distrugă natura pe acolo şi care se opun proiectului. Aş putea găsi multe argumente care să mă facă să înclin propria balanţă înspre respingerea corporaţiei rele şi urâte care cu cianura şi alea alea.

Numai că fiind trecut nişte ani prin ceea ce înseamnă problemele sociale şi economice în zonele sărace din ţara asta, nu pot să îmi scot din cap avantajele pe care proiectul minier Roşia Montana le-ar aduce zonei, adică investiţii, locuri de muncă şi tot ce înseamnă industriala orizontală care derivă din aşa ceva.

E uşor să ne opunem cu vehemenţă proiectului când stăm în cafenele în Bucureşti, când banul pe card ne intră fără probleme, când sărăcia oamenilor din zonă ni se pare a fi total irelevantă când vorbim, n’aşa, despre protecţia mediului. Pe de altă parte, desigur, nu poţi să nu te gândeşti ce rupere o să facă Gold Corporation în munţii ăia şi să susţii doar banii care ar fi aruncaţi asupra zonei şi asupra nivelului de trai de acolo.

Cel mai probabil că o vizită la faţa locului, să văd ce e acolo şi să stau de vorbă cu oamenii m-ar putea balansa într-o parte sau alta. Sau nu…

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Vă aştept în Sectorul Bloggerilor şi al Twitteriştilor!

fotbaladevarat.ro – mă iertaţi dacă vă zic din nou

23 comentarii

  1. miercuri, 24 martie 2010, 09:18

    mama a copilarit in Rosia Montana, si implicit si eu, am neamuri acolo, si crede-ma ca stiu cat de saraci sunt acei oameni … despre asta spuneam si eu intr-un articol: Nimeni nu se gandeste la locuitori … nu vreau sa fiu inteles gresit, si eu plang cand ma gandesc ca nu o sa mai existe Rotundu, Taul cel Mare, Taul Tarinei… dar totodata, sunt constient de oamenii de acolo, te traiul lor extrem de greu…
    Cu acordu tau, iti las linku’ spre gandurile mele asternute pe monitor in aceasta chestiune: http://tinyurl.com/ykxt8fz

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  2. miercuri, 24 martie 2010, 09:47

    Dan, Taul Mare nu este afectat de proiect, el ramane in zona protejata, la fel si Taul Anghel, Taul Brazi, etc. Varful Rotundu – banuiesc ca la asta te referi, cel unde e statia meteo, nu va fi nici el afectat. Taul Tarinei este sub amprenta proiectului insa nu e atins de nici un obiectiv, astfel ca nici el nu va fi afectat.

    Toate „distrugerile” astea sunt mult exagerate, in realitate putine obiective de genul acesta vor fi afectate. Si, mai important, cele care vor fi protejate vor fi amenajate astfel incat sa le poti vizita.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  3. miercuri, 24 martie 2010, 10:07

    Chestiunea cu Roşia Montană este doar mai clar vizibilă decât altele, dar sindromul este generalizat, şi el este următorul: ORIUNDE s-au desfiinţat locuri de muncă în mod masiv, fie că-i vorba de minerit, fie că e vorba de oraşe industriale în care s-au închis toate sau aproape toate fabricile, uzinele şi combinatele «comuniste», NIMENI nu a făcut ABSOLUT NIMIC pentru a crea locuri de muncă noi în măsură suficientă pentru a absorbi o parte însemnată a forţei de muncă disponibilizate.

    O fi săsrăcie lucie în Roşia Montană, dar aşa este mai peste tot. Iar unde nu este, aparenţa e înşelătoare: oamenii ăia nu se văd, pentru că au plecat la muncă în Spania, Italia şi pe unde au mai putut.

    Stau din 2004 într-un oraş, fost industrial, Braşov. Voi credeţi că aparenţa de oraş OK e dată de cocalarii cu jipane sau de faptul că 200 000 de foşti oameni ai muncii din industria braşoveană au plecat în Italia, căci aici nu aveau ce face?

    Cei din Roşia Montană ori sunt prea săraci să plece, ori prea în vârstă. Dar să ne cramponăm de un «binefăcător» (singurul!) interesat de zonă înseamnă să ne îmbătăm cu apă rece. Pe Gabriel ăla îl doare în penis, el e interesat doar de profit. Gargara cu ecologia şi cu responsabilitatea socială a companiei este doar parte a noului limbaj de lemn corporatist.

    Aşa că, dragă Chinezule, îmi permit să-ţi sugerez că sunt chestiuni mult mai arzătoare în România decât sportul dumitale, decât PR-ul, decât Web 2.0, decât fandoselile astea demne de sclifosiţii societăţii post-industriale şi pretins informaţionale. Ţara întreagă se duce de râpă şi pe voi vă vorbeşte grija SEO, sau cum?

    Nimeni nu face nimic pentru bunăstarea ţării, a naţiunii. Nimeni. N-I-M-E-N-I. E clar acum?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  4. miercuri, 24 martie 2010, 10:08

    @Dan Ciulea
    dupa cum vezi, si eu sunt la stadiul de nehotararea
    poate ca noi avem avantajul sau dezavantajul, depinde cum il privesti, al intelegerii mai ample a chestiunii
    care nu se rezuma doar la extremisme de genul salvam gandacul

    @RM
    cel mai puternic semn de intrebare in ceea ce va prieveste este faza cu cianura
    pentru ca am crescut in baia mare si am o reactie organica doar la simpla rostire a acestui cuvant

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  5. miercuri, 24 martie 2010, 10:12

    @Béranger
    cum nu pot fi in stare de pronfuzimile pe care le banui la tine, da-mi voie sa persist in greseala de a ma ocupa de lucrurile astea insignifiante care tie iti repugna
    pe principiul cineva trebe sa se ocupe si de mizeriile astea

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  6. miercuri, 24 martie 2010, 10:36

    Bineînţeles. Clădirea e în flăcări şi tu schimbi cercevelele de la fereastra de la baie. Keep doing it. Dacă în această ţară nu a existat viziune în ultimii 20 de ani din partea clasei politice, mă bucur să văd că nu există nici din partea populaţiunii, nici chiar din partea indivizilor cu impact mediatic.

    Niciodată nu i-am înţeles pe cei cu pasiuni trăznitoare, care-i orbesc de la orice altceva. OK, te putea pasiona fotbalul pe vremea lui Ceaşcă, doar ce mama dracului să faci? OK, astăzi poţi face şi altceva (ah, antreprenoriat, ce cuvânt magic!), dar una este să ai business-ul tău de făcut chioşcuri de aluminiu, caz în care stai frumos în banca ta şi-ţi vezi de treabă, dacă ai timp mai mergi şi la vot, şi alta este să fii o prezenţă Web 2.0 şi TV, şi să fii la fel de cuminte, à la «eu nu dau cu mucii în fasole, că suntem într-un mediu civilizat», într-un context de dărăpănare totală a ţării ăsteia în care, culmea, trăieşti şi dumneata şi văd că n-ai de gând să pleci. (Sper totuşi sp le găseşti fetelor o bursă «dincolo» la momentul potrivit, că degeaba avem tineri talentaţi, ei se duc la TEDx, şi-n timpul ăsta ţara rămâne pe mâna Bocilor şi Voicilor.)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  7. miercuri, 24 martie 2010, 10:43

    @beranger
    adevarul e ca sunt absolut sigur ca tu, cu atitudinea asta extrem de constructiva, poti aduce mari schimbari in romania
    eu, insa, sunt fara de speranta in ceea ce te priveste, caci ma incapatanez sa fiu superficial si sa imi vad de ale mele, asa marunte si relativ jenante cum sunt
    si aici, ma scuzi, am terminat discutia pe tema asta

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  8. miercuri, 24 martie 2010, 10:47

    sunt curios câţi din vehemenţii susţinători şi salvatori ai Roşiei Montane s-au înscris ca voluntari pentru Let’s Do It, România! …

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  9. miercuri, 24 martie 2010, 11:01

    Dream Team, ce-ar fi sa iesim noi un weekend, cu toata gasca, pana acolo?
    Sa vada ochii nostri si sa auda urechile noastre care e faza chiar de la fata locului!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  10. miercuri, 24 martie 2010, 11:05

    susţin propunerea lui Vlad, dar nu mai devreme de luna mai… :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  11. Andrei MGS
    miercuri, 24 martie 2010, 11:10

    Am tot auzit opinii despre acest subiect. Ai dreptate, e greu sa zici ca esti pro sau contra, mai ales ca se pare ca oamenii de acolo traiesc intr-o saracie groaznica. Am inteles ca cianura s-a folosit si in alte tari fara sa fie probleme, dar nu suntem noi in masura sa spunem asta, avem „specialisti”.

    Eu unul intreb: La ora asta se face turism in zona aia? oamenii de acolo castiga suficient din asta? au cu ce sa traiasca? daca nu …..

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  12. miercuri, 24 martie 2010, 11:11

    @beranger, incerc sa nu iau aparare nimanui, insa @chinezu a ales o carare, cea a sportului.
    Tu pe care ai ales-o?
    Sunt 100% sigur ca daca o sa fie vorba de iesit in strada @chinezu sigur o sa o faca, tu ai face-o? Sau ai sta in fata computerului sa critici lumea pentru actiunile si faptele lor?

    Tine minte, in tara asta nu mai poti face nimic, chiar nimic, decat unindu-ne si taind raul de la radacina!!!!

    Toate bune.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  13. miercuri, 24 martie 2010, 11:20

    all,
    discutam si cu detalii despre proiect, chinezu are dreptate, adevarul e mai degraba la mijloc, iar problema cea mai importanta in zona nu cred ca e poluarea (existenta deja, ca urmarea a operatiunilor miniere facute de stat) ci problema sociala, oamenii inmartiti in doua de exploatare, de stramutare.. de bani!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  14. anonim
    miercuri, 24 martie 2010, 11:45

    Cel mai elegant este sa te ocupi de natura, tu stabilesti ce ii trebuie, cu populatia e mai greu si nici nu sunt multe fundatii finantatoare.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  15. Fluieratorul
    miercuri, 24 martie 2010, 12:19

    Rosia Montana a fost pentru mine de mai multe ori prilej de meditatie si de inflaxibare in ultimii ani, si cind vine vorba de natura si vestigii arheologice contra des-saracirii oamenilor din zona ma cam apuca paranghelia. Ambele directii sint hiper-exploatate cu mare galagie de catre opinentii pro si contra, majoritatea interesati intr-o parte sau alta, prea putin neutri ca sa-i iau eu in seama. Dar deranjant de galagiosi si de unilaterali pentru urechile mele.
    Eu mi-am ales partea, si semnez impotriva exploatarii, pentru doua motive: primul (oamenii din zona vor beneficia prea putin, pentru ca proiectul nu-i vizeaza pe ei, si cine crede ca exploatarea cu pricina o sa creasca nivelul de trai in zona eu zic sa se mai gindeasca si sa studieze exemplele similare existente in lumea larga), si al doilea (zona va deveni de nelocuit, cu riscuri majore, cum sint si altele in lume, iar inhabitantii actuali vor fi tot prea saraci ca sa plece, iar aurul de acolo isi va lua dijma in vieti omenesti cum si-o ia si uraniul de la Feldioara).
    Asa ca, desi nu ma plateste nimeni si nu stau pe vreo fundatie, sint de partea naturii, si nu din cafenele de doi bani pline de tzopi si tzoape cu tot felul de pretentii din capitala si de aiurea.
    Nu ma bintuie ecologia, in genere, ci spiritul practic, si daca dvs. va ocupati de „mizeriile” astea, poate faceti ceva sa nu le provocam si noi, pentru ca va spun, parerea mea este ca daca exploatarea de la Rosia Montana porneste, zona va acumula si otrava pe linga saracie. Nimeni si nimic din ce-am citit nu m-a lamurit ca exploatarea cu cianuri este harmless, sau macar bearable.
    Sa adaug ca si din punct de vedere al cistigului, n-am inteles de ce, pe citiva techini aruncati statului roman si unor oameni saraci fara variante pe termen foarte scurt, trebuie sa se amaneteze pe termen nedefinit calitatea unei zone…

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  16. miercuri, 24 martie 2010, 12:25

    Chiar merita sa te duci pe-acolo, sa iei pulsul situatiei din teritoriu. Recomand.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  17. miercuri, 24 martie 2010, 13:02

    Vă aştept cu drag la Roşia Montană, pe toţi, oricând vreţi să veniţi. Până atunci însă, puteţi afla mai multe de aici: http://www.CatalinHosu.ro. Despre bau-baul cianură, despre cum se face la alţii, despre proiectul propus şi depre altele. Vă stau la dispoziţie.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  18. Fluieratorul
    miercuri, 24 martie 2010, 13:27

    D-le Hosu, daca-mi iau casa si ma mut in curte la nr.326, de pilda, mi-o renovati si mie pe gratis cale de vreo 150k numai pentru ca sint acolo? Si sa inteleg ca in casele alea noi si frumoase se stramuta oamenii mokka, sau trebuie sa le si cumpere?
    Sint un personaj foarte superficial si nu-mi place sa citesc toate cuvintele, dar nu-mi aduc aminte sa fi fost raspuns clar undeva la intrebari de tipul celor de mai sus…
    Altfel, de acord cu dvs., prin constructii se da de lucru in zone (pe termen scurt), prin turism se poate trai (1-2 pensiuni la 500 de case??), cuvintele „infrastructura”, „patrimoniu”, „comunitate” si „mediu” dau foarte bine in aceeasi fraza, iar despre cianuri casi nada. Misto site-ul.
    What else?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  19. miercuri, 24 martie 2010, 13:29

    @RM cand am spus ca imi eu o sa fiu primul care plange dupa Rotundu’, nu m-am referit ca va fi ras de pe fata pamantului, dar dupa cum bine sti, zona de sub el, e zona B sau C, prin urmare se vor face lucrari si acolo, sa imi spui tu mie ce importanta mai are ca va sta in picioare „dambul”, dacda in jur va fi o cariera… ai fost mai sus sa vezi ce inseamna cariera… hai ca stiu, ca ma jucam printre autobasculantele parasite din cariera de la Rosia…
    Ce vroiam sa spun e urmatorul lucru: in cazul in care se va continua exploatarea, e CLAR, ca Rosia Montana va disparea de pe fata pamantului (cel putin asa cum o stim noi), sa nu uitam ca orice localitate are locuitori in ea, in momentul in care acestia vor disparea….
    DAR, totodata NU II UIT pe locuitorii acolor dealuri, si cat de greu le este… pana la urma, Rosia Montana este un PARADOX!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  20. miercuri, 24 martie 2010, 13:38

    @ Fluieratorul:
    Aici despre cianură: http://tinyurl.com/ygm7pqq
    Aici despre strămutare şi relocare: http://tinyurl.com/yfrnk5w

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  21. miercuri, 24 martie 2010, 14:52

    […] starea de spirit a lui Cristi alias Chinezu in ceea ce priveste Rosia Montana, desi ar trebui sa fiu mai “luminat” lucrand in […]

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  22. joi, 24 martie 2011, 14:19

    Cristi, uite si aici un link apropo de rosia montana – http://www.scrisoarecatreromania.ro . Vorba aia, sa ii spuna un ecologist unui localnic de acolo: „nu trebuie sa se faca proiectul, da nici alta solutie n-avem, asa ca stati acolo.”.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  23. joi, 24 martie 2011, 14:35

    Dupa ce am vazut cum s-a protestat la Rosia Montana, in stil eco cu seringi si mult gunoi lasat in urma de ecologisti….da sunt pro Gold Corporation. Nu inventam noi roata. Au facut-o altii inaintea noastra si le merge bine. Ma refer la faptul ca exploatari de acest tip se fac prin multe tari europene…si vad ca nimeni n-a crapat…ba chiar mai toata lumea a beneficiat dupa urma acestor proiecte de dezvoltare.

    Daca ecologistii luptau sa salveze natura…nu lasau sa fie defrisate milioane de hectare de padure, sa fie distruse parcurile nationale si vestigiile…S-au gasit ONG-urile de unde sa mai scoata bani…Rosia Montana!

    Vrajeala multa!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *