07.12.2016

fotbaladevarat.ro – mă iertaţi dacă vă zic din nou

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Ştiu, ştiu, v-am mai spus despre proiectul fotbaladevarat.ro, dar nu mă pot abţine să nu vă aduc aminte de el. Pentru că, cel puţin pentru mine, la cei 35 de anişori pe care îi posed, oportunitatea de a ajunge să joc pe teren împotriva lui sau alături de (nici nu mai are importanţă) Cârţu, Cămătaru, Bumbescu, Augustin, Tudorel Stoica, Silviu Lung şi alţii din frumoasa generaţie a fotbalului românesc este ceva de nu se poate.

Eram copil când mă uitam cu ochii mari la minunile pe care greii enumeraţi mai sus şi coechipierii lor le făceau pe teren şi visam să ajung odată aşa ca ei. Am crescut cu gândul la ei şi şi acum mă înfior de fiecare dată când văd înregistrările cu meciurile fenomenale jucate de ei.

Unii dintre voi veţi strâmba, poate, din nas spunând, pe un ton de frondă superioară, „lasă, bă, că e reclamă la Timişoreana ce se întâmplă acolo”. Aşa şi? Care e problema? Cine altcineva decât un brand comercial puternic ar putea să strângă asemenea monştri şi să ni-i aducă în teren alături de noi? Cei de la Guvern cumva? Domnu Boc între o motocositoare sau o cinzeacă la ceva târg? Sau cum? Io zic să încercăm să ne bucurăm de ce se va întâmpla şi să vedem (e greu, ştiu, dar merită) partea plină a paharului.

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Roşia Montana mă enervează profund

Fie Twitterul cât de mic, tot are oameni faini un pic!

Un comentariu

  1. miercuri, 24 martie 2010, 15:16

    pacat ca au imbatranit toti

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *