Vă băgați la un #basescutweetmeet?

Că nu îmi place deloc de președintele Băsescu, dar cred că nu aș avea nici o problemă să beau o butelcuță de vin cu Traian, asta deja știți, că am zis-o de mai multe ori.

Cu toate acestea lansez provocarea din titlu, adica sa il tragem pe șeful statului de mânecă ca să ne invite la un #basescutweetmeet. La Palatul Cotroceni, firește :D

Aceasta este o dublă provocare. Pentru președinte (de fapt mai mult către Traian, decât către Băsescu :D) pentru că așa ar arăta și că, pe șleau spus, ne bagă în seamă și pe noi ăștia mai cu internetul și că trăiește în meandrele concretului, ca să îi citez predecesorul :)).

Pentru noi, twitteriști și bloggeri, este o provocare pentru că am putea arăta că trecem peste umorile pe care le executăm pe blog împotriva lui Băsescu și că, încet-încet, ne mai maturizăm, ne mai responabilizăm. Pentru că nu poți cere să te ia în serios o lume întreagă atâta vreme cât nici tu nu iei în serios lumea și, mai ales, nu te iei în serios pe tine.

Pentru mine personal provocarea asta ar însemna să trec peste reacția de-a dreptul organică pe care mi-o stârnește sintagma ”Băsescu președinte” și să devin mai rațional, mai cu capul pe umeri. Ceea ce, zău, mă știți doar, e un fel de mică revoluție în ceea ce mă privește…

Dacă președintele nu ne bagă în seamă, măcar știm cum stăm. Și el față de noi, și noi față de el…

Deci vă băgați?

xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosofutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩaAG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

41 thoughts on “Vă băgați la un #basescutweetmeet?”

  1. DA!!!!

    Io ii aduc si o sticla de bautura spirtoasa cu aroma de whiskey si o damigeana de 5L de vin italian de la Penny Market, sa vaza si el ce bea poporul.

  2. @KorinaMS
    asta e un detaliu tehnic :D
    io sa vad intai ca am cu cine sa fac propunerea asta, ca daca suntem numai noi cativa asa mai bine mergem si vizitam Muzeul Cotroceni :)))))))))))))))

  3. Da. Ma bag. Eu stiu ca daca TU iti pui ceva in cap, iti iese. Cum „Delegatia” o sa fie limitata numeric, mi s-ar parea potrivit ca selectia sa se faca drintre astia care ne-am dat cu parerea pe aici si ti-am aprobat initiativa. Stiu ca tu ai inteles ce vreau sa spun…Asa ca, eu te sustin :)

  4. da. am o serie de intrebari despre lucrusoare care ma dor rau:) , lucruri care nu ma privesc doar pe mine. dar ma indoiesc ca se va intampla. stie foarte bine ca la primul mandat majoritatea ” pustimii” care zace prin internet, l-a votat, iar la mandatul doi, ori au stat acasa ori au votat contracandidatul; s-a vazut si din schimbarea de mesaj din campanie.

  5. Da:) Ar fi super tare! Prezent din prima. L-am votat de fiecare data, uneori pentru ca nu aveam alte variante. Sunt super curioasa cum e ca om….Dincolo de baile de multime, de zambetul larg si de rasetul zgomotos.

  6. President Obama and David Axlerod hosted a conference call with liberal bloggers today on the whole health care issue. The audio contains the entire call with the President. You know we’re heading for the home stretch in this debate and I thought it was a good idea that the President reached out to the blogs and acknowledged the work that we’ve done so far. Here’s a quick recap of the points he made. Other bloggers will have more details about the call.

  7. Bună idee. Cu ocazia lansării „Parfumului văduvei negre” la Satu Mare au fost invitaţi primarul Ilyes Gyula şi Adrian Ştef,vicepreşedintele consiliului judeţean, Au venit amândoi, dar Gyula a dat cu bâta-n baltă când i s-a sugerat să-şi deschidă blogul pentru comentarii şi să scrie şi româneşte aşa că a fost lăsat în plata Domnului. Adi Ştef în schimb e un tip mişto, cu care se poate discuta multe,chiar dacă există diferenţe de opinie.
    Dacă vă reuşeşte mişcarea măcar veţi şti cum stă treaba cu locatarul de la Cotroceni în privinţa blogărelii şi twitterelii… :)

  8. eu ma bag..cu tine alaturi sigur e caterinca maxima..dar o vreau si pe nuti…sa ma tina in brate un pic si sa-mi spuna: „bloggerul meu adorat”:))))))))))))):))))))):P:P:P:

  9. Cu mare drag, un visiki, o tuica de pruna, un vin bun, sa fie acolo. Da e eu zic ca e musai sa vina si Dna Udrea. Asta asa sa facem un fel de ” Politica, alcool, sex”. :D
    Anyway aste is vise, numa daca blogeri ar fi un 10% din electorat pro PDL am avea 1% sanse sa-si indrepte atentia Basescu catre online.

  10. Pingback: Patruzeci de mucenici (V) « Gabriela Savitsky

  11. Ce imi place mie la presedintele Basescu este ca o are pe Elena Udrea in echipa lui. proiectele ei pe turism sunt foarte bune in special construirea celor doua statiuni de schi de la Nucet si Petrosani.

  12. „Am susţinut ideea World Blogging Forum încă de la început, la nivel teoretic, pentru că mi se părea o iniţiativă foarte bună. Şi mi-am luat scatoalcele corespunzătoare pentru poziţia mea. Evenimentul va fi unul puternic, fără îndoială. Numai că recent anunţata prezenţă a lui Băsescu în deschidere, ca speaker, mă scârbeşte teribil.”
    http://chinezu.eu/2009/11/09/basescu-patrunde-adanc-bloggerii/
    Sa inteleg ca acum nu mai esti scarbit? Ce faci tu e ca atunci cand te c… la usa cuiva si dupa aia suni la usa si-l rogi pe om sa-ti dea hartie igienica. Sa vedem daca iti da :D

  13. Pingback: Mirozna văduvei vopsite – 13 « Ioan Usca

  14. Pingback: Blogosfera intre consecventa si conformism | FocusBlog

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.