04.12.2016

Despre evenimentele din online de pe la noi

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Ieri am fost la Digital Marketing Forum, organizat de cine altcineva decât de neobositul Manafu. Ocazie cu care am văzut, din nou, cam cum reacţionăm (căci mă bag şi eu fără probleme în această categorie) la astfel de evenimente.

Suntem puţini spre foarte puţini cei care mişcăm câte ceva în onlineul românesc. Ne place să ne spunem industrie. Dar, să am pardon, abia dacă suntem la stadiul de meşteşugăreală. Deocamdată. Căci eu, spre deosebire de alţii, am mare încredere în ce va să vină. Suntem puţini, zic, şi poate tocmai de aceea redundanţi. Şi în reacţii, şi în poveşti. Dar e bine că suntem şi aşa…

Unii participă la astfel de evenimente pentru că e trendy. Alţii pentru că îşi spun că nu au cum să nu fie prezenţi la aşa ceva, pentru că dă bine la brand. Alţii pentru că vor să mai cunoască lume sau să se revadă cu anumite persoane cu greutate în online. Şi foarte puţini pentru că vor să înveţe ceva din ce se discută pe acolo.

Mie îmi face plăcere să particip la astfel de evenimente, foarte sincer vă spun, din toate considerentele de mai sus. Mai puţin ultimul. Pentru că eu merg setat să învăţ. Pentru că, dacă vrei cu adevărat, ai ce învăţa. Şi din prezentări, şi din discuţiile cu cei de acolo. Trebuie doar să vrei şi nu să adopţi atitudinea aia de ştietot, deşi nu prea ştii chiar tot, de lăsaţi-măcuchestiifumatedeastea, deşi multe din cele pe care le auzi acolo sunt chiar interesante.

Suntem puţini în onlineul românesc. Şi tocmai de aceea cred că am putea începe să ne respectăm mai mult între noi şi să începem să înţelegem că lucrurile se întâmplă numai dacă vrem noi să se întâmple, dacă ne schimbăm atitudinea de stat la balcon ca moşii ăia doi din Muppets şi facem shiftul către o atitudine pozitivă, pro-activă. E greu, ştiu, dar altfel mai bine închidem prăvăliile şi mergem acasă.

Dacă oricum zicem că de la evenimente de genul ăsta nu mai avem ce învăţa, înseamnă că suntem deja de-a dreptul imperiali în perfecţiunea noastră. Dar, dacă suntem perfecţi şi abia la stadiul ăsta meşteşugăresc am ajuns ca urmare a perfecţiunii noastre, atunci e trist…

Poza, courtesy of the blogfather, este, oarecum, ilustrativă pentru ce ziceam mai sus…

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Astazi stau cuminte in banca mea la Digital Marketing Forum

Proşti da’ mulţi – Episodul 1

6 comentarii

  1. carmen
    joi, 25 februarie 2010, 11:22

    sunt de acord cu tine. am fost si eu ieri la digitalforum si am auzit tot felul de comentarii mai bune sau mai rautacioase. chiar daca nu toate prezentarile au fost atractive si educative tot cred ca e folositor sa mergem al aceste evenimente, sa ne cunoastem si cel mai important sa simtim ” pulsul”.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  2. joi, 25 februarie 2010, 11:23

    Eu tare iti multumesc ca iti face placere sa mergi la intalnirile astea si mai ales ca ni le povestesti si noua. Iti dai seama ca pentru multi dintre noi esti legatura cu ceea ce se intampla „la fata locului”? Si ca te citim zilnic? Ceea ce inseamna ca te vedem mai des decat pe mamele noastre:-)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  3. joi, 25 februarie 2010, 13:13

    Pe cuvantul meu ca eu turbez ca nu pot ajunge la activitati de genul asta. Face rau, atat la nivel de informatie personala cat si la nivel de premovare. Insa, cum am spus si in emisiune, prea se invart toate actiunile astea in jurul Bucurestiului. Sub nici o forma nu-mi permit 5 ore de tren si niste milioane saptamanal ca sa ajung la asa ceva, oricat de interesante ar fi discutiile. Mor ca nu sunt, insa chiar nu se poate…

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  4. joi, 25 februarie 2010, 13:48

    nu mai ai tricouri curate?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  5. anonim
    joi, 25 februarie 2010, 17:46

    @Neamtu,
    se poate, sper ca organizatorii sau blogarii-mestesugari sa descopere podcastul.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  6. joi, 25 februarie 2010, 21:07

    […] leapșă merge mai departe spre Adrian SM, Darius, Pop Otto, Trexel, robbie, Vania, Lavinia, Chinezu și la cine mai dorește. Citeste si alte articole:Ajut bloggeri […]

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *