05.12.2016

De ce nu a fost şi nu va fi niciodată Diaconescu politician

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

L-am urmărit ani de zile pe Cristi Diaconescu, crezând (mai bine spus sperând) ca mulţi alţii, că este unul din cei în care am putea avea încredere şi care ar mişcă ceva, cât de cât, în politica românească. Dar pe măsură ce trecea timpul, a început picajul încrederii mele în el. Şi mi-am dat seama cât de mult rău mi-a putut face Cristi Diaconescu mie şi celor ca mine.

A trăi cu speranţa în ceva, în cineva este, în sine, dătător de speranţă. Şi face lucrurile să meargă, ne face pe noi să evoluăm. Numai că trebuie să vină la un moment dat clipa când speranţa devine certitudine, când potenţialul se transformă în real. Or asta nu s-a întâmplat niciodată la Cristi Diaconescu. Şi atunci, aşa cum se întâmplă ori de câte ori moare o speranţă, totul s-a prăbuşit şi a lăsat un gol teribil în categoria „politic” a vieţilor noastre. Cu atât mai mare acest gol cu cât ne-am amăgit ani de zile cu speranţa.

Se tot vorbeşte zilele acestea de identificarea celui care l-ar fi şantajat pe Diaconescu. Considerându-se că astfel se va rezolva această mizeră întâmplare. Fals. Nu şantajistul e problema. Aşa ceva s-a întâmplat şi se va întâmpla cât o să fie viaţă politică şi aici la noi şi peste tot în lume. Nu mai fiţi mironişiţe de bal şi să susţineţi altceva. Şantajul este un instrument politic uzitat permanent în politică. Dar, cum spuneam, problema nu e neapărat şantajistul, ci cel potenţial şantajat.

Poate veni unul la mine, să zicem, cu mega-dosare cu care să încerce să mă şantajeze. Dacă eu nu mă las şantajat sau nu sunt deloc şantajabil, atunci, evident, şantajul nu mai există. E simplu.

Toată povestea cu Diaconescu şantajat este o mare porcărie. Din toate punctele de vedere. Dar vorbim, totuşi, despre politică. Ceea ce e trist la ce s-a întâmplat este că, aşa cum spuneam mai sus, Diaconescu ori este şantajabil, ori a cedat şantajului, ori, pur şi simplu, nu are faţă de politician, stomac de politican sau minimul bun simţ de a nu mai persista în a dezamăgi atât de multă lume.

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Unele firme nu dau doi bani pe bloggeri

Fiecare marcă de maşină are nesimţiţii săi

5 comentarii

  1. joi, 25 februarie 2010, 08:56

    trebuie sa ai si ceva cu care sa fii santajat. ori in politica nu stau lucrurile la fel. si ca sa ajungi undeva sus trebuie sa faci lucruri(bune sau rele)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  2. joi, 25 februarie 2010, 10:21

    Sa mor daca n-ai dreptate. E de tata coma omu.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  3. joi, 25 februarie 2010, 10:47

    Culmea, mă tem că ai dreptate.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  4. joi, 25 februarie 2010, 14:03

    […] cât o mai fi. Şi Moş Călifar îşi varsă năduful pe aşa zişii independenţi. Iar chinezu, se dezice de personaj. var addthis_language = 'en';var addthis_options = 'email, favorites, digg, delicious, myspace, […]

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  5. luni, 13 septembrie 2010, 13:21

    Politica asta ne-a dat peste cap, este mult prea multa si nu e bine deloc. deja in ultimii ani la tv s-a auzit numai de rau si de politica, nici un lucru bun.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *