10.12.2016

Mă scuzați că o să mă vedeți iar la TV și tot cu Congresul PSD

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Nu îmi propusesem de nici o culoare să ajung azi pe la Congresul PSD. Că doar mă pot gândi la cel puțin 239763 de moduri de a-mi petrece mai plăcut sâmbăta. Numai că am și eu componenta mea de, cum să îi zic, virusare politică interioară atroce, așa că, parcă așteptând un motiv să mă duc și io pe acolo (sunt un tâmpit, știu), am zis DA când m-au invitat cei de la Antena 3 să fiu prezent mai spre seară în studioul lor de la locul faptei, ca să luminez poporul cu televizorul. Mai ales când invitația vine de la Sandra Stoicescu :)

Așa că, pe motivul oficial că trebe să mă documentez la fața locului despre bârfoteca de culise, o să mă duc mai repede pe la Congres. Asta ca să vedeți că eu sunt proba irefutabilă că dacă te înțeapă o dată virusul aplecării spre politică, greu mai scapi de el, indiferent de cât încerci tu să te dai rănit, să strigi la tine în oglindă, să bagi PRul la greu că cum că ți se rupe…

Om sunt și eu, la urma urmei…

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Cel mai idiot banc cu Băsescu auzit vreodată

Cum l-am facut pe Ponta presedinte. La TV

37 comentarii

  1. matilda
    sâmbătă, 20 februarie 2010, 11:20

    Te-asteptam cu interes
    Sa ne spui despre congres !

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  2. anonim
    sâmbătă, 20 februarie 2010, 12:04

    Sa inteleg ca mergi pe mana lui Geoana sau a lui Diaconescu?!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  3. sâmbătă, 20 februarie 2010, 17:07

    SALVATI UN COPIL, NU UN ADULT !!!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  4. sâmbătă, 20 februarie 2010, 20:38

    Bree, zi-mi si mie o chestie. Cand esti acolo intre ei, cum te abtii sa nu-i strangi de gat? Gen acum Vanghelie…

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  5. anonim
    sâmbătă, 20 februarie 2010, 21:37

    hehe Ardelenii e politicosi.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  6. sâmbătă, 20 februarie 2010, 21:46

    şi care zici că-i pinguinu’ de la ROMEXPO?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  7. sâmbătă, 20 februarie 2010, 21:56

    @anonimule, si io’s politicios, da no… cine stie ce-ar iesi la o intalnire din asta…

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  8. sâmbătă, 20 februarie 2010, 23:38

    Hai ca-ti si place! Mega-atmosfera..

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  9. Japonezu
    sâmbătă, 20 februarie 2010, 23:48

    Esti jalnic, sa mor eu daca am vazut atita jale in viata mea.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  10. io
    duminică, 21 februarie 2010, 00:19

    bravo sluga,hai ca meriti o shaworma,ai pupat dosuri toata ziua,sa nu uiti sa treci sa lingi si la mogul

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  11. Dragos
    duminică, 21 februarie 2010, 00:23

    Esti praf! Ma mir ca te-au invitat aia de la Antena 3. Cand ai zis „Caterinca asta de Congres din spatele meu” am inchis televizorul. Tu chiar te crezi tare, nu? Cu un limbaj de taran prost, nu esti! Si nu e OTV! Te-ai dus si tu la Congres…

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  12. tm
    duminică, 21 februarie 2010, 00:25

    Prietene, eu aparitie mai penibila decat tine nu am mai vazut demult pe sticla, intoarce-te in spatele calculatorului deoarece scrisul nu vorbeste spre binele tau…….Jalnic esti, ……

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  13. duminică, 21 februarie 2010, 00:44

    Ai fost surpriza serii! Nu citisem postarea, şi deodată am văzut un chinez cu părul creţ :) Din cît am apucat să văd eu, ai caracterizat foarte exact întîmplarea de la Romexpo.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  14. nytro
    duminică, 21 februarie 2010, 00:45

    Gogule…esti cea mai penibila umbra de caine pe care am avut ocazia sa o vad in viata mea. Au aparut in ultima perioada o serie de internauti de 2 lei care incearca sa se faca cunoscuti prin cat de penibili pot fi…tu esti si incult ca de anagramat nu incappe indoiala
    Esti cumva certat cu sapunul, samponul si dusul???

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  15. duminică, 21 februarie 2010, 01:10

    Nu stiu de ce am impresia ca Japonezu (cel fara link), dragos, tm si nefericitul asta dinaintea mea sunt una si aceeasi persoana…

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  16. tm
    duminică, 21 februarie 2010, 01:16

    @cristi
    Teoria conspiratiei e o boala prietene, si daca te grabesti se si trateaza….., poate pentru tine adulatorule, blogarasul vorbeste la nivelul tau, in schimb pentru cei care au contact cu lumea de afara prestatia penibila este evidenta, desi acum parca incepe sa se indrepte putin….. sper sa-l tina.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  17. duminică, 21 februarie 2010, 01:23

    Pai treaba e ca esti un pic superficial si pus pe harta… pe bloggeri se pare. Intamplator nu sunt blogger, dar am si eu un blog pe care scriu (e o diferenta cica). Cat despre chinezu, nu stiu daca i-am lasat pana azi 5 comentarii in total, ceea ce inseamna ca nici aici n-ai nimerit-o.

    Mai analizeaza.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  18. duminică, 21 februarie 2010, 01:32

    No, bine ca ai ajuns si tu vedeta, nu mai stiu si eu nici un om normal :D Dimineata te voi injura, sa stii de ce o sa-ti fie rau.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  19. duminică, 21 februarie 2010, 01:34

    Ohooo, vad ca PSD-istii inraiti au sarit la jugulara. Jesus!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  20. duminică, 21 februarie 2010, 02:12

    pe cine pariezi, domne? :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  21. duminică, 21 februarie 2010, 02:14

    buna faza cu videanu :))

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  22. blyx
    duminică, 21 februarie 2010, 02:24

    I-o zic sa te apuci de maturat sau s-o iei la fuga ca parca vad ca o sa cada magareata pe tine :))

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  23. blyx
    duminică, 21 februarie 2010, 02:30

    Apropo , zii lu ala cu violu intramarital , si cu ehhhhhhhhhh prelungit , sa se rada , si sa lase gargara ca e de vreo 3 ore acolo in plus

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  24. asd
    duminică, 21 februarie 2010, 02:55

    Cum sa fii asa de penibil bai frate. Doamne proasta e sandra stoicescu, cum sa invite pe unul cu un accent de taran. Sper sa nu mai apari niciodata la tv, esti penibil rau baiatule, s-a dus dracu tot ratingu cand ai inceput tu sa vorbesti. De obicei ma uit la antena 3, dar de data asta m-am uitat la realitatea, marele blogger de cacat. Mori da-te dracu.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  25. blyx
    duminică, 21 februarie 2010, 03:27

    Eu unu is bucuros , ca tot am auzit toata ziua cum a castigat geoana

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  26. stal
    duminică, 21 februarie 2010, 04:00

    bah !
    Stai acasa …in cada…nu mai iesi pe sticla…scazi natalitatea la romani…
    penibil man…esti trecut de penibil

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  27. duminică, 21 februarie 2010, 04:10

    Ba, ai fost tare! Iar pe ultima parte mai al dracului. Am pierdut o zi si-o noapte din viata, da’ macar am ras bine…

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  28. duminică, 21 februarie 2010, 04:48

    Una peste alta, ma bucur ca ne-am cunoscut. Avind in vedere orasul de bastina, cred ca ar trebui sa aprofundam problema. Merci.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  29. icsulescu
    duminică, 21 februarie 2010, 08:27

    Buna dimineata si „Doamne ajuta”
    Am fost de serviciu azi noapte si am urmarit pana la 04.00 tot.
    Una peste alta a iesit bine cu toate ca nu aveam mari sperante in ce-l priveste pe Ponta dar s-a saturat si poporul P.S.D-ist de „prostanac”si de goagal.In momentul in care l-au huiduit pe Marean mi-am zis „gata ,incepe altceva”;sa vedem ce?!
    Era de asteptat sa iasa cu sange insa am ramas surprins de Mitrea ,nu credeam nici in ruptul capului ca va renunta la cursa. Am avut senzatia dupa toata campania pe care si-a facut-o ca va merge pana la capat dar se pare ca dorinta de a-l inlatura pe ala cu nasul mare a prevalat.Excelent!!!!
    Sa nu mai spun de Mazare ,in fata caruia ridic sapca.Ce mai ;Bunicuta „ancorata din nou in sinergia faptelor,eludand meandrele concretului” si-a reconfirmat „brandul”.
    Buuuuuuuun ,no is curios ce-o fi!

    Sa ne povestesti daca o dat noul presedinte ceva de custulit dupa rezultat!
    Somn usor!!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  30. manuela
    duminică, 21 februarie 2010, 10:28

    sa mor io ca n-am crezut ca mai poti naste atatea pasiuni :D bravo tie!

    nu te-am vazut pe acolo, insa evenimentul a fost unul deosebit de picant, si care nu m-a putut dezlipi de pe dusumea de ras: am vazut tot arsenalul : vrajitoare, descantege cu matze, Tom & Jerry (aka pandele si marean), replica nereusita a lui fidel castro, lipsa de directie de control gen ‘dragi tovarasi, as doris a va informez’.

    bravo celui care i-a scris discursul micutzului titulescu – nota 10 si la interpretare :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  31. duminică, 21 februarie 2010, 11:07

    Ai un limbaj de taranoi. Habar n-ai sa vorbesti. Esti penibil!!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  32. duminică, 21 februarie 2010, 11:31

    Pentru că te-am văzut cu Vanghelie te-am putea ierta dacă pui blogrollul la locul cuvenit. :D

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  33. duminică, 21 februarie 2010, 11:42

    Mă scuzi că nu m-am uitat! Zic unii cunoscuţi că bine-am făcut…

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  34. duminică, 21 februarie 2010, 11:52

    A fost balci total. Paranghelie marca vanghelie. Ieri, fiecare din candidati (sa nu ma intind si la restul) a avut ceva din vanghelie. Cert e ca se duce psd-ul de rapa cu tot cu optimismul lor. cool! Avem circ!!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  35. duminică, 21 februarie 2010, 13:31

    multumesc tuturor pentru comentarii
    iar pe cei care au facut spume la gura, iertati-i
    e tot ce stiu sa faca, e tot ce pot sa faca
    si cam asa o sa ramana toata viata
    in veci pururi amin…

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  36. duminică, 21 februarie 2010, 21:00

    […] – Halba, cum o arată şi numele, este de jumătate… Poate, recipiente de un litru! – îl corectă Chinezu. […]

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  37. luni, 22 februarie 2010, 11:05

    Am aflat despre vrajitoarele de la congres, despre afisul mov din fata de la Romexpo, de faptul ca participa Geoana, Ponta si inca citiva si mi-a fost arhisuficient sa stiu… Mai mult decit atit si as fi facut alergie… Nu ca nu o fac de obicei la politic, dar cred ca simbata as fi facut direct soc anafilactic…

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *