Băsescu 7-4 Geoană. Dă careva mai mult?

La meciul de aseară dintre Băsescu şi Geoană fiecare dintre noi a avut tabela de marcaj personală, patent propriu şi irefutabil. De aia la sfârşitul confruntării, tabela mea arăta un 7-4 pentru Băsescu.

Nu mi-am notat minutul şi scorul. Căci sunt de o superficialitate care mă califica implicit să fac parte din echipa de campanie a lui Geoană, care şi-a pregătit candidatul cu infuzii de mentă şi cu frecţii cu spirt, nu cu date statistice şi informaţii updatate cât de cât despre România pe care Mirciulică cică vrea să o conducă.

De departe momentul meciului a fost genialul autogol pe care şi l-a vârât imparabil şi cu o detentă perfect prostănacă de, cum ar veni, kinogramă Geoană. La faza când a recunoscut că s-a văzut cu Vântu. Desigur că pressingul lui Băsescu a fost devastator şi că Mirciulică nu a avut nici un pic de sprijin în apărare. Dar, la urma urmei, în asemenea momente se vede fibra jucătorilor adevăraţi. Momente când cei care au frecat banca rezervelor atâta vreme sau au pierdut ani întregi prin barurile politicii româneşti îşi dau, fireşte, autogol.

Prestaţia arbitrului Turcescu a fost una discretă şi relativ acceptabilă. Asta până în momentul halucinant al petardei fumigenă când a fost pusă în scenă caterinca insipidă, incoloră şi inodoră întru penibilul ei a juratului aprioric pe Biblie. Astfel de momente în meci se întâmplă atunci când arbitrul vrea să iasă în faţă, să se evidenţieze. Şi Turcescu a ieşit în faţă. Numai că a făcut-o fix cu partea dorsală pe care noi, cei care îi alegem pe cei doi şi care ne uităm la televizoarele mogulilor, o numim cur.

De remarcat lipsa organică de-a dreptul de inspiraţia a lui, fireşte, Geoană în minutele de prelungiri ale meciului când, după ce a aplaudat şi a strigat „bravo” la cadourile frumoase ale lui Băsescu, prezidenţiabilul roşu a reuşit doar să lufteze ca un junior destrăbălat şi să-i ofere lui Traian ceva carte despre bunele maniere. Ceea ce îi dorim şi lui Geoană. (Cei care îmi vor spune că ce era să facă Geoană, că doar avea deja cărţile pregătite, le spun doar ce ziceam mai sus cu momentele când se vede fibra marilor jucători. Dacă era jucător adevărat, Geoană putea zice băi Traiane, eu venisem pregătit să îţi dau o carte cu bunele maniere, dar după gestul tău frumos din seara asta, îmi rezerv dreptul de a nu ţi-o oferi încă, da’ ne mai vedem noi. Pam, pam!)

Şi pentru că toată lumea se pricepe la politică şi la fotbal, eu fiind un exemplu relativ reuşit de astfel de băgător de seamă, ia daţi şi voi un click la sondaj, ca să ştim cum ne potrivit tabelele personale de scor. Merci.

[polldaddy poll=2338885]

xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosofutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩaAG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

43 thoughts on “Băsescu 7-4 Geoană. Dă careva mai mult?”

  1. Se stia ca Geoana va pierde la meciul asta. Pur si simplu nu are material de jucator, dar asta nu inseamna ca nu poate sa fie presedinte. Atata a putut, atata a dat. Eu prefer sa avem un presedinte jucator, bine, nu chiar atat de jucator ca ultimul…
    sanatate…

  2. Din pacate multora le`a ramas in minte episodul vantu si juramantul (clar) stramb al lui base.

    Nu asta cred ca a fost esenta si nu pot fi de acord cu antenistii trei, care il lasau pe base sub 5 si pe geoana il faceau premiant cu coronita – si dau doar 1 exemplu – RABLA la tractoare…. (aici zic ca base l`a driblat elegant pe geana si l`a lobat spectaculos.

    Ofensiva lui base a fost intr`adevar demna de bastia cand ii ciomagea pe stelisti de`au venit aia in ghips… dar si geana ar fi putut sa incerce niste contraatacuri – mie mi se pare ca a stat prea mult la cutie si a pasat`o pe la mijloc… venind cu tot felul de texte slabe (aceleasi pe care ni le serveste fiecare politician in fiecare campanie), in loc sa iasa in evidenta cu ceva. prea a fost el sigur pe cartea „candidatul bunului simt” (as adauga eu insipid, inodor si incolor) – probabil nestiind ca „romania bunului simt” n`a prins, iar antoneciu s`a vazut obligat sa faca galerie de pe banca de rezerve. asadar… si eu zic stimabile chinez ca base l`a batut pe geana aseara, asa cum stie el, cu putin scandal, dar sa nu negam ca au avut ambii si niste programe (evident ca nu vor fi puse in practica – dar le`au enuntat macar), lucru pe care nu`l putem trece cu vederea.

    7-6 pt base

  3. @achilianu
    si eu la fel
    da’ asta nu schimba cu nimic fisa meciului…

    @Ionut
    momentul juramantului a fost penibil pentru amandoi
    si nu din vina lor

    @Darius cel Tulbure
    e si asta o perspectiva
    nu o imbratisez, dar se putea face si asta, fireste

  4. contrar obiceiului, am urmărit atent dezbaterea de aseara. exceptând debutul confruntării, domnul Geoana mi s-a părut slab, indecis, penibil pe alocuri – si culmea, in domenii in care teoretic se pricepe, cum ar fi politica externă. Mircea Geoană nu știe ce exportă România, nu cunoaște ce afaceri mai face România cu prietenii săi ruși, nu știe nici ce caută pe la SOV. Dl Vântul îl cheamă și el vine; nu cred că acesta este comportament de președinte. Dar poate va avea destul timp să se relaxeze de duminică încolo…

  5. o alta greseala a lui Geoana este ca insista pe Johannis si il transforma in panaceu universal…prea mult…confunda scopul cu mijloacele, nu o fi auzit de vorba romaneasca : lasa-neeeee, lasa-neeee! Faza asta ar intra la categoria autogol.

  6. geoana si-a mai dat un autogol cand a spus ca la revolutie era „prea tanar si nu-si aminteste”. si i-a dat o pasa decisiva lui basescu in momentul intrebarilor intre cadidati cand l-a intrebat ce a facut in mandatul lui. asta se cheama minge la fileu, nu intrebare, normal ca base stia sa raspunda ca la carte la o asa intrebare.

  7. ca bagator de seama ce te declari si care si eu ma numesc in ale politichiei….bun articolul. si eu am votat ultima optiune. Din pacate o sa votez cu sila duminica pe basescu…a reusit sa ne dezamageasca pe toti! Inclusiv Crin! Geoana nu merita sa fie bagat in seama…este o nulitate si un produs a unei masini electorale infernale si abominabile….de care tare vreau sa scapam…si nu plecand din tara asta!

  8. eu unul am obosit să urmăresc campania asta, cu toate suișurile, coborâșurile și întorsăturile ei. ca oltean exilat ce mă găsesc, vreau doar să zic și eu: fuse, fuse și se duse :)

  9. Nu mai conteaza cu cat l-a batut Basescu pe Geoana sau daca l-a batut, momentul culminant a fost intalnirea Geoana _ Vantu. nene Geoana, daca-l luai in staff-ul de campanie pe transexualul Naomi ieseai presedinte.

  10. N-am crezut niciodata ca ar putea sa piarda presedintele in fata unui pampalau care habar nu are de ce se intampla in tara asta. Aseara ne-a si demonstrat pampalaul. Clar n-are ce cauta asta la Cotroceni.

  11. Cu durere in suflet trebuie sa spun, ai dreptate bre!!! Ce urat îşi bate joc dumnezeu de noi, trebuie sa aleg intre un Prostănac si un Smenar.

  12. Faptul ca Mircea Geoana a mintit aseara la dezbatere, nu a fost in stare sa-si recunoasca din prima greseala, spune extrem de multe lucruri!!! Mie una mi-a ajuns! A fost suficient cat sa realizez incotro se va indrepta votul meu! Si cu siguranta lumea a auzit, a vazut ceea ce era de vazut si va vota pe 6 decembrie in deplina cunostinta de cauza!! Nu avem nevoie de un presedinte mincinos!! Si asa avem destule probleme…

  13. Basescu nu a mintit niciodata, sebra! Diana are dreptate!

    demisia in 5 min.
    sa ne vedem la 3 lui.
    sa explice cum fiica lui are ap de 1 mil.
    ca nu a lovit un copil
    50% pentru profesori & co

  14. Aseara Geoana ne.a demonstrat din nou ce fel de om este, cat de mult poate minti, nici macar bunul simt sa isi recunoasca greselile nu il are, si mai face alianta cu PNL, vor o Romanie a bunului simt….cred ca acea carte a bunelor maniere trebuia sa o pastreze el ca il va ajuta mult pe viitor…

  15. A fost macel! E dureros pentru Romania ca trebuie sa alegem intre Basescu si Geoana… Geoana a aratat ca nu este suficient de pregatit pentru aceasta functie, este o palarie prea mare pentru el… Ramane Basescu… Asta e! Vorba aceea… daca n-avem altul… ce sa facem?

    Sunt slabe sanse sa mai iasa Basescu presedinte… deoarece toate patidele sunt impotriva lui. Doar printr-o minune va mai primi inca un mandat. Sper sa se intample si aceasta minune!

    Oricum, tarisoara noastra va merge inainte indiferent cine ocupa acest post, ca norocul suntem sub aripa Uniunii Europene… dar, daca iese Geoana cu siguranta va fi o secretomanie de neinchipuit, isi vor juca cartile si vor face tot ceea ce isi doresc cu banii/bunurile tarii. Vor iesi in fata si ne vor spune cat de bine merge totul si ca este liniste si bla bla bla …

  16. hai, mai…
    lipsesc si io cateva ore si ati inceput sa va mancati ficati
    cand mai faceti de astea, intrebati-va pentru ce? si ganditi-va vreo 3 secunde la asta. nu mai mult…

  17. daca partidele sunt impotriva lui asta nu inseamna ca si poporul e de aceeasi parere, pana la urma noi vom decide cine ne va reprezenta tara, important este sa mergem la vot..eu il ii acord increderea si votul meu lui Basescu

  18. fratilor… aproape ca m`ati convins – si voi si mama :) – sa ma duc la vot, desi ma declarasem scarbit dupa primu tur. sa fie oare atitudinea mea de razgandac in nota politicii noastre? :) o fi.. ca n`o fi.. c`o pati… depinde cat de ciufut ma trezesc duminica dimineata. da si de`s ciufut urat de tot ma duc si pun stampila anti-geoase :)

  19. Pingback: Măgarul lui Buridan face politică… « Dispecer Blogosferă

  20. He, he, inainte de a-l bate la puncte in meciul de box de ieri, Basescu ne-a administrat si noua o mama de bataie in cei 5 ani.
    1. Boc
    2.Videanu
    3.Udrea
    4. Ridzi
    5. Anghelescu spanzuratu’
    6.Don’ Costel
    7. Scandal si ciomageala cu Tariceanu
    8. Scandal si paruiala cu Parlamentul
    9. Roberta Anastase cu frumusetea-i care trece…
    10. EBBA
    11. Vanzari anterioare
    13. Str. Mihaileanu
    14. Fratele cu interesuri
    15. Acordul cu FMI incheiat cu conditii pe care nici Letonia nu le-a acceptat. Prima intalnire a fost cu el, in februarie 2009.
    16. Servicii peste tot…
    ….
    Dar daca noi, dupa ce ne-a administrat un K.O. ca la carte vrem sa-l declaram castigator doar pentru meciul de aseara…suntem suverani.
    Eu nu am de gand. Si un corcodus plouat, ca Geoana este preferabil. Pe scena politicii internationale stei sa danseze ( a demonstrat!), nu este ahtiat sa faca din PSD partidul dominator, cu pretul terfelirii Constitutiei ( cum a demonstrat Basescu), nu are de gand sa inghita PNL (cum vrea Basescu), nu o sa se amestece tot timpul in treburile unui guvern condus de un papitoi ( Iohannis nu e! ). Pentru mine este suficient pentru a-l alege pe Geoana! Nu meciul de aseara este important, ci ce urmeaza. Voi va imaginati ce urmeaza daca va castiga Basescu?

  21. Pai depinde cum numerotam.As putea sa-i dau 10 lui Geoana la capitolul minciuni,aberatii,utopie!Dar asa ca un clasament ilustrativ i-as da 8 lui Basescu si 5 lui Geoana.8,pentru ca presedintele nu este un superman si nu a putut face minuni pe timp de criza,nu traim cu totii bine,insa ne-a dus la liman si in comparatie cu comunismul,presedintele s-a dscurcat foarte bine,cu coruptia,relationarea externa.Lui Geoana 5,intrucat n-are experienta,nu stie ce spune,promite fara argumente,nu este consecvent in atitudine,este inmanat de altii,adic isi face fituici de la cei din spatele lui!

  22. Geoana viseaza ca daca va iesi presedinte v.a da salariile,oamenii vor avea de lucru si multe altele,Basescu macar e realist stie ca deocamdata nu se poate datorita crizei in care suntem, asa ca de ce sa ne amagim degeaba..

  23. Sunati-va prietenii, rudele!
    NU STATI ACASA !!
    Este singura sansa sa scapam de dictatura mogulilor! Daca va castiga Geoana, asa cum au facut Realitatea & Antenele cu Basescu – adica trucaje, calomnii nesfarsite, minciuni sfruntate, manipulari a la Cornelius Rosiianu etc – vor face cu intreaga tara timp de cel putin 5 ani de aici inainte!

    Votez Basescu pentru ca:
    (1) un Mare Prostanac care il viziteaza in momente cheie pentru cariera sa pe Vantu nu poate fi Presedintele Romaniei !!
    (2) numai cu Basescu Presedinte sunt sigur ca este cineva care va lupta in continuare cu mogulii si oligarhii imbogatiti pe spinarea noastra
    (3) pentru o relatie corecta cu rusii si nu de subordonare – precum vrea Geoana
    (4) pentru ca nu pot uita cum o gasca de aventurieri
    – care pretind insa ca fac o altfel de politica!!!! –
    au incercat sa puna cizma pe doua din simbolurile noastre sacre:
    Piata Operei din Timisoara si Seniorul Corneliu Coposu!…
    Hai la Vot !

  24. Cat de superficiali pot fi unii daca judeca si dau verdicte decisive in urma unei caterinci de 2 ore. In urma cu 5 ani Basescu a fost votat tot pt ca a fost mai bun la caterinca. Si cu ce ne-am ales ?! Cu Udrea, Videanu, Berceanu, Blaga , calare cu tupeu pe cate doua ministere, taind si spanzurand dupa bunul plac fara nici cea mai mica teama ca cineva i-ar putea intreba de sanatate. Acum pe langa caterinca de rigoare a contat foarte mult si subiectul Vantu, la impresia artistica. Oare de ce un om care NU este golan batran, trebuie sa fie catalogat pampalau sau nepriceput sau incompetent sau…. sau….,?? Poate ca un personaj cu mai putin tupeu si mai multa modestie in fruntea statului ne-ar face bine tuturor ! Indiferent cat de molatec sau „pampalau” ar fi Geoana, inca 5 ani de Basescu si haita din jurul lui , ar fi cel mai mare dezastru pt Romania. Probabil nu ne vom mai redresa niciodata si asta din vina celor care voteaza dupa criteriile unui meci de box sau de fotbal.

  25. La Mulţi Ani, tuturor Sărbătoriţilor, purtători ai numelui Sfântului Ierarh Nicolaie !
    Nouă, tuturor românilor : Doamne Ajută!
    “Repetabila scrisoare”

    Am adormit
    cu gândul la fereastră
    unde-am lăsat
    doar gheata mea de suflet
    spre o poveste
    cu “a fost odată”
    un Moş bătrân
    ce tainic,
    fără chip,
    ne aducea,
    în miezul cel de noapte,
    un vis cuminte
    agăţat în plic.

    I-am scris mereu,
    ani după ani,
    de-a rândul…
    Nu i-am cerut
    decât, din toate,-un strop:

    Moş Nicolae,
    adu-mi altă soartă
    şi lasă-mi
    în ghetuţă
    şi noroc.
    Moş bun,
    cu lacrima,
    te rog…

    Mi-am lustruit cu sârg
    ghetuţa schioapă
    din sufletul
    ce la vedere-l port.
    I-am pus
    şi o lumină,
    lumânare,
    ca drumul să nu-l rătăceşti…

    Te rog,
    nu mai zbura
    peste fereastra mea,
    gheata-i acolo,
    către geana ta.

    Atena-Mariana Zară, Bacău,
    28 noiembrie 2008

    http://www.youtube.com/watch?v=iMHcOot03vU
    http://www.youtube.com/watch?v=E8ORtFIqe_Y&feature=related
    Sibilla

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.