Adrian Ciubotaru. Io îi zic Ciubotariu :D Aşa la sanchi, pentru că mi-e tare simpatic. Că doar de aia „soarta” l-a ales să fie cel care deschide seria chinezărview aci la chinezu. Deşi nici măcar nu mă are în blogroll la el, dacă vă puteţi închipui aşa ceva…
Şi apropo de chinezărview, se prea poate ca de foarte multe ori eu să vorbesc mai mult decât intervievatul :D Şi încă ceva, pentru twitterişti: Alin a şi creat repede htagul #chinezarview, nu cumva să îmi treacă mie prin neuron ideea asta:D
Adrian Ciubotaru, aşa cum îl ştiţi cam de peste tot…
chinezu: Incepem interviul cu o reclamatie: cum se poate ca tu, filosof, sa te complaci in efemerul care este onlineul romanesc? Asta e tradare ontologica de-a dreptul!
Adrian Ciubotaru: 1. Nu sunt filosof. Am fost pasionat de filosofie din adolescenta pana-n facultate, insa m-a dezamagit.
2. O fi online-ul romanesc efemer (ca toate online-urile), insa-i activ, e viu, pulseaza. Si daca-l intepi, iese… sange.
De asemenea, ma gandesc adeseori cate privilegii mi-a adus imaginea asta de filosof in multe cercuri: am fost mai tolerat, uneori n-am fost luat in serios, uneori mi s-au inteles excesele etc.
Auzi. Da’ ia zi cat PR este si cata realitate in imaginea asta a ta de filosof 2.0?
Ca in orice imagine, sunt elemente ireale si elemente reale. Imaginea de filosof mi s-a tras inertial de la stilul eseistic abordat ani de-a randul pe blog, stil eseistic care purta un limbaj specific (deformatie profesionala) invatat intre colegii de facultate si cartile citite pe atunci. Recent, cand am inceput sa ma distantez, am invatat ca este o imagine. Constati acest lucru cand obserzi ca oamenii te crediteaza dupa lucruri trecute de care tu – intre timp – te-ai delimitat.
Apropo de PR, ca ce urmeaza sa te intreb nu prea are treaba cu filosofia :) Cat de tare te-a ajutat/incurcat episodul cu aruncarea telefonului de la #recitiri? Ca doar e clasica faza cu bad publicity is goof publicity.
Nu ma asteptam sa ma intrebi asta. Exista publicitate care iti dilueaza brandul personal si publicitate care iti intareste imaginea de sine in ochii celorlalti. Acel gest cu telefonul nu cred ca m-a ajutat in ochii publici, caci nu este o reactie „demna” oricat de justificata a parut in context (si-a fost!). Pe de alta parte, probabil a ajutat imaginea Cenaclului Recitiri caci – la editia urmatoare – sala a fost plina.
Mie mi-ai placut si mai tare dupa ce am auzit faza cu telefonul pentru ca m-am recunoscut pe mine in faze de astea cand mi se urca mustarul :D Ce reactii ai mai avut? De bine zic…
Am observat ca un gest extrem ti-l face mai apropiati pe cei apropiati si ti-i indeparteaza pe cei care oricum iti erau indepartati. Pe de alta parte, sunt un om calm, multi chiar sunt revoltati de calmul meu si afland c-am aruncat cu un telefon de pereti la un cenaclu linistit, s-au gandit ca ceva-ceva s-a intamplat acolo de m-a starnit. Dar sa nu exageram, nu voi ramane in memoria online-ului romanesc drept „ala care arunca cu telefoane”.
Eu cred ca vei ramane in istoria onlineului romanesc cu ceva ce inca nu ai facut… Si cam asta e singurul compliment pe care ti-l fac, ca si asa e prea mult Ocazie cu care trecem la o intrebare care face deliciul tuturor: Ce planuri de viitor ai?
Grea intrebare. Am multe planuri de viitor in multe directii, directii care fac unghiuri obtuze unele cu altele. Imi doresc foarte mult si sper sa ma tin de data asta de decizie ca la anul viitor sa ma inscriu la Facultatea de Istorie. Vreau sa revin la un proiect de la inceputul aceste veri, l-am pornit, insa intre timp m-am luat cu altele. Se cheama roman.adrianciubotaru.ro si urmeaza sa public in fiecare miercuri un capitol din viitorul roman. Deocamdata, inca nu stiu data de pornire. De asemenea, daca ar fi sa simplific, prioritatile mele sunt legate de implicarea sociala si cochetatea cu contentul video (vezi pestrada.info).
Da’ chiar, ia fa o lista cu proiectele online in care esti implicat. Si dupa aia treci pe la casierie sa strecor chitanta :D
Este pestrada.info alaturi de Alexandru Negrea, unde facem tot felul de experimente sociale (pe strada sau in alte locuri), le filmam si le punem pe site. Exista tweetika. Un cont de twitter (avand atasat tweetika.com) unde fac concursurile cu indicii din cultura generala si cu premii (carti, tablouri, dvd-uri). Tweetika este un business sporadic, scot ceva bani din el, insa nu are un business plan si o strategie pe termen lung.
In mod normal acum ar trebui sa te intreb cati bani faci din proiectele tale pe online. Dar nu o sa o fac. Mai bine te intreb in cati ani crezi ca o sa traiesti bine spre foarte bine din online.
Phuaaii, m-ai prins… 1-2 ani, in cel mai optimist scenariu.
Foto: Diana Tusa
Nu stiu cum sa evit englezismele pentru urmatoarea intrebare, asa ca nu le evit deloc. Te consideri un trend-setter in blogosfera? Ca unii zic ca ai fi… Eu am dubiile mele :))
Uneori ma consider, alteori imi dau seama ca nu sunt, iar aici e vorba foarte multe de conjunctura. In anumite contexte, anumite persoane pot da tonul, in alte contexte, ies deasupra valului alte persoane. De asemenea, fiecare avem audienta proprie, fata de care suntem zmei. Cand zici „Cabral e galben”, e foarte posibil ca multi dintre cititorii tai fideli sa te aprobe si uite cum apare iluzia c-ai stabilit un trend. De asemenea, si aici urmeaza o remarca sociologica. Exista multe trenduri incipiente care nu devin trenduri pentru ca nu au norocul unor contectori, al unor contectori, al unor persoane care sa le faca cool si sa fie adoptate de mai multi. La acest lucru ma refeream cand spuneam mai sus de conjunctura.
Da’ un brand in onlineul romanesc esti? Adica te consideri? Si aici putem intra un pic in discutia despre ce inseamna un brand personal in onlineul de pe la noi ca valoare de piata, de unde iti dai seama cam ce slabuta e piata pe la noi…
De 3 ani de cand o ard prin blogosfera, cu mici scandaluri presarate de-a lungul drumului, cred ca sunt un brand. Nu sunt brandul mi pare mi l-as fi dorit, insa inevitabil „Adrian Ciubotaru” inseamna ceva. Bun, prost, dar inseamna.
Pai si ca valoare a brandului? Te-ai lovit de asa ceva in piata, te-a tras cineva de maneca sa iti spuna bai Adrian Ciubotaru, brandul tau valoreaza 150.000 de euro?
Nu m-a cumparat nimeni si nu m-am gandit cat pot sa valorez ca suma bruta. Nu cred ca aceasta este poanta unul brand personal. Mai degraba, miza unui brand personal este sa te ajute in mod coerent de-a-ti indeplini obiectivele tale pe termen lung. Pe termen lung, caci astfel coerenta unui brand personal te poate ajuta. Pe termen scurt, toti putem fi isteti.
Foto: Cristian Radu
Corect :) Mie imi place sa imi aleg brandurile din online, ca de online vorbim acuma, dupa personalitatea lor. Adica, hai mai pe sleau, daca au cojones sau nu. No bun, asta a fost pregatire pentru noua intrebare cu un singur raspuns valabil: zoso sau cabral?
M-a uimit implicarea lui Cabral din ultimele luni pe blogul propriu. A devenit mai activ, mai implicat, mai dens. Iar aceste lucruri sunt sincere si se simt din partea lui. Daca n-ar fi sincere, cred ca l-ar costa multa energie si timp doar „să pară”. Zoso e in alta nisa, mai putin personala.
Ce iti place cel mai mult la „a trai” in online? Si ce iti displace cel mai mult?
Imi place mediul online pentru ca mi-a scazut costurile prin care pot gasi oameni cu care pot rezona. De asemenea, internetul imi scade enorm timpul in care pot sa ajung la o informatie relevanta. Astfel, binomul oameni cu afinitati si informatii relevante contribuie la cresterea calitatii vietii mele.
Nu ma pot impaca cu zgomotul inutil. Pleava care se starneste pentru ca, la final, atunci cand se aseaza, iti dai seama ca nu s-a intamplat nimic relevant, doar cineva a avut un orgoliu prea mare.
Orgoliile in onlineul romanesc… Fascinant subiect Daca s-ar plati orgoliile astea, am avea multi milionari Legat de asta, avem si minunatii anonimi ai onlineului. Orgoliosi si ei nevoie mare. Ce parere ai despre acesti Rambo de tastatura? De Chuck Norrisii anonimi?
Am citit zilele trecute o carte de-a lui Neagu Djuvara despre inceputurile epocii moderne in Tarile Romane si, uimitor lucru, pe la inceputul secolului XIX, multi straini (calatori, oameni de afaceri, consuli, ambasadori) erau uimiti de multimea si luxul trasurilor din Bucuresti. Desi orasul era sarac si plin de mahalale, boierii si mici arivisti aveau trasuri de lux. Cativa englezi si austrieci erau uimiti cu atat mai mult cu cat multimea de trasuri si luxul lor nu avea conrespondenta in Viena sau Londra (orase… imense). Nu, in mahalaua noastra mica, ostentatia era infloare. Suna cunoscut, nu-i asa? Au trecut doua sute de anii si vedem in jurul acelasi simptome ale dezechilibrului social in mijlocul caruia aceasta natiune incearca a fi fabricata. M-am lasat purtat de idee si m-am intins…
Deci aplecarea asta spre a fi Gigi duru cand esti anonim o pui pe spatele nevoii istorica de ostentatie a romanului? Sau cum?
Nu neaparat. A fi Gigi duru cand esti anomin este o tentinda fireasca a naturii umane. In ce sens? Omul este bun atunci cand ii recompensezi binele si-i pedepsesti raul. In cazul anonimitatii, exista iluzia ca raul nu poate fi pedepsit, iar de aici rezulta un comportament nefiresc.
Bine, bine, lasa ca stiam ca esti destept, nu trebe sa ma mai convingi inca o data :D Hai ca, vorba englezului, trebe sa start to commence to finish. Vreau sa imi recomanzi 3 bloguri/siteuri pe care tu le consideri un fel de must have in readerul sau bookmarkul oricarui om care se joaca prin online.
Nu pot respira online fara wikipedia, google si social media (blog, twitter, facebook, flickr, youtube etc.)
Si de pe la noi? Ca astea sunt raspunsuri de PRist care esti :D
De la noi? Ce-as recomanda ca bloguri? Pai, blogul lui Manafu e bun, cel al lui Bucurenci si Gramo. Sunt bloguri coerente, in care se posteaza des articole bune, iar calitea persoanelor care se ocupa de ele este o recomandare in plus.
No bun. Acuma pe final, ce as putea io sa mai spun in afara de a te mai intreba ce alegi intre „sa fii iubit” si „sa fii citit”?
Aleg iubirea, fi-r-ar sa fie!
Sa fii iubit atunci! De cei ce te citesc Si merci.
Mersi si eu.
7 thoughts on “Adrian Ciubotaru: Pe termen scurt, toţi putem fi isteţi”
poate fir-ar sa fie! :)
într-adevăr!
Pingback: Pe termen scurt, toţi putem fi isteţi | Adrian Ciubotaru
Fain interviu; cu precizarea ca „Foto: Cristian Radu” e cam fioroasa; :)!
Un super interviu:)…
Pingback: Ca să vedeţi ce şcoală are Adrian Ciubotaru… « Chinezu
Pingback: Cum a fost in 2009? (I) | Adrian Ciubotaru