E Nobelul ei, nu al nostru, tovarăşi

Hertha Muller a primit Nobelul pentru literatură. Felicitări.

Am văzut-o pe Hertha Muller aseară pe TVR 1, din întâmplare, într-o reluare a unui interviu pe care i l-a luat Marina Constantinescu în 2007. Mi-a plăcut nemţoaica. Opinii ferme, argumentate, de o luciditate acerbă, cu atitudine naturală nu de aia teatrală cum vezi la mulţi când ştiu că sunt filmaţi. Într-o română foarte bună, cu un uşor accent şvăbesc. Mi-a rămas în minte expresia ei de final: Trebuie să facem treabă. Spusă pe acelaşi ton ca şi restul interviului, ferm, lucid, natural, dar ca un verdict.

Am văzut prima dată ştirea că a câştigat Nobelul pe twitter. Şi m-am bucurat pentru ea. Cum m-aş fi bucurat pentru oricine care câştigă un Nobel. Dar apoi am început să văd peste tot păreri, ştiri, informaţii, breaking newsuri despre „românca” Hertha Muller care aşa şi pe dincolo.

Nu, Hertha Muller nu este româncă. Ea este doar exact aşa cum spune New York Times a Romanian-born German novelist. S-a născut în România, a trăit în România, a suferit în România şi, poate, aici a început să devină scriitoarea care este. Apoi a ales, a vrut întotdeauna, să meargă în Germania, să devină nemţoaică. A fost alegerea ei. Aşa că Hertha Muller este nemţoaică. Şi e mai bine să o lăsăm aşa…

Faptul că Hertha Muller a primit Nobelul este foarte bine pentru ea. Dar pentru noi nu. Pentru România nu. Faceţi de curiozitate un exerciţiu şi citiţi mai multe ştiri internaţionale legate de awardul ăsta. Şi veţi vedea că România apare în ele doar ca ţara de origine a scriitoarei, acea ţară întunecată a lui Ceauşescu, unde săraca Hertha a suferit enorm şi de care a vrut să scape, acea ţară care nici acum nu şi-a curăţat mizeria lăsată de regimul comunist. Cu ce ne ajută pe noi, ca ţară, aşa ceva? Cu absolut nimic…

Pe Hertha Muller nu o poţi condamna că în fiecare poziţie publică pe care o are legată de România aduce aminte de Securitate, dosare, trecut (ne)asumat. Nu ai cum să o condamni. Pentru că ce spune ea este perfecta realitate românească. Urătâ, diformă, nefirească, dar atât de românească. Şi o să vedeţi că în jdemiile de interviuri pe care le va da de acum înainte, după primirea Nobelului, atunci când va veni vorba de România, tot astea vor fi temele predilecte. Cu ce ne ajută pe noi, ca ţară, aşa ceva? Cu absolut nimic…

Puţini sunt cei care au văzut în Hertha Muller o valoare înainte de Nobel şi enorm de puţină lume de pe la noi a auzit măcar de ea. Acum, dintr-o dată, o naţiune întreagă o re-adoptă pe Hertha Muller, cu o naturaleţe absolut stupefiantă, de parcă Nobelul pe care ea l-a primit ni se cuvine nouă, românilor, tuturor, ca pe o medalie de aia ieftină de pus în vitrină la prăfuit. Dintr-o dată Hertha Muller devine mai româncă decât cel mai român român. Dar, tovarăşi, ea tot nemţoaică rămâne.

E Nobelul ei, nu al nostru, tovarăşi.

xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosofutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩaAG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

11 thoughts on “E Nobelul ei, nu al nostru, tovarăşi”

  1. …Născută într-o comunitate de şvabi la 17 august 1953 în satul Niţchidorf din judeţul Timiş, Herta Müller a emigrat în Germania de Vest în 1987 împreună cu soţul ei, scriitorul Richard Wagner, după ce i-a fost interzisă publicarea în România unde critica în mod deschis regimul…

  2. Eu am un unchi sas pe undeva pe langa Brasov. El recunoste ca nu a putut pleca, pentru ca se simte roman de etnie germana, insa sora lui mai mica a crescut simtind, vorbind si visand la valorile Germaniei. Ei bine dupa revolutie plecarea acolo a fost naturala. Si stiti ce imi spune unchiul meu acum despre ea? NU A FOST NICIODATA ROMANCA. EA S-A NASCUT NEMTOAICA, aici pe taramuri romanesti! Cred ca afirmatia i se pptriveste foarte bine si Hertei Muller!

  3. De ce este atât de greu de înțeles că această Doamnă H. Müller,
    născută în România, dar aparținând etniei germane, nu este mai
    puțin româncă ,sau mai puțin ”nemțoaică” , pentru că ”rădăcinile” ei sunt cele pe care le-a hotărât soarta, iar ”trunchiul” vieții ei a evoluat așa cum a evoluat ????

    Gabi

  4. Tovarasi! Daca nu era Securitatea si regimu’ comunist romano-ceausescian… adio premiu’! Nobel sau premiu’ lui Stalin, sau ce mai vreti voi!
    Asa ca… sa dam credit unde e cazu’, zic.
    Daca nu era esperentza de Romania… canci succese si alea!
    Io zic sa facem reclama pt. Romania la modul urmator:
    „Vreti premii, bani si succese in viatza? Mutati-va in Romania – o experienta de nedescris!”

  5. Hertha Muller este o scriitoare importanta si extrem de talentata. Am citit si eu cate ceva scris de ea. Probabil ca merita acest premiu. Nu stiu sa spun, nu cunosc in profunzime mecanismul de acordare a premiului. Sunt convins, insa, ca daca ar fi ramas in Romania si ar fi publicat nestingherita ceea ce a publicat în Germania, nu primea Premiul Nobel daca o propunea Romania. Iata de ce iti dau dreptate si completez: este premiul ei si in egala masura si al Germaniei.

  6. nu ai dreptate.
    Noi, cei care nu am obosit sa luptam contra sistemului securist, ne simtim „laureati”. Nu am criticat si nu am urlat in zadar.
    Hertha, banateanca noastra, a castigat pentru ca a fost consecventa in misiunea ei. Prin acest premiu a castigat si Fraundorfer, Totok, Wagner si toti care au scris despre Banat
    Eu o vad ca o victorie limitata

  7. Pingback: haideți să facem o excepție « Camil Stoenescu's Weblog

  8. cred că ar trebui să asociem mai puțin premiul nobel cu o țară/o naționalitate. în fond, distincția este individuală iar talentul n-are nimic de-a face cu o limbă sau cu o identitate națională. Premiul e/nu e al României în aceeași măsură în care este/nu este al Germaniei.

  9. Domnule Chinezu, felicitări pentru articol!
    În primul rând, Hertha Muller este şi puţin româncă, prin faptul că s-a născut în România. Dar asta nu onorează România, ci mai mult o incriminează. Pentru faptul că, atunci când ea a suferit în România, au fost extrem de puţini cei care i-au fost alături. Apoi, cred că ar trebui întrebată şi ea ce părere are despre România şi despre români. Dacă are şi impresii pozitive despre ţara noastră, atunci cred că putem şi noi să ne-o asumăm puţin, cerându-i scuzele de rigoare, în numele statului român. Şi aici Marius are dreptate: ar trebui să se simtă puţin ,,laureaţi” (răzbunaţi) cei care au luptat într-un fel împotriva regimului comunist. Iar ceilalţi, ruşinaţi.
    Un alt lucru care trebuie spus este acela că, luând premiul Nobel, Hertha Muller a făcut un serviciu şi României, făcând-o mai cunoscută în lume, chiar dacă nu într-un mod tocmai favorabil.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.