Hertha Muller a primit Nobelul pentru literatură. Felicitări.
Am văzut-o pe Hertha Muller aseară pe TVR 1, din întâmplare, într-o reluare a unui interviu pe care i l-a luat Marina Constantinescu în 2007. Mi-a plăcut nemţoaica. Opinii ferme, argumentate, de o luciditate acerbă, cu atitudine naturală nu de aia teatrală cum vezi la mulţi când ştiu că sunt filmaţi. Într-o română foarte bună, cu un uşor accent şvăbesc. Mi-a rămas în minte expresia ei de final: Trebuie să facem treabă. Spusă pe acelaşi ton ca şi restul interviului, ferm, lucid, natural, dar ca un verdict.
Am văzut prima dată ştirea că a câştigat Nobelul pe twitter. Şi m-am bucurat pentru ea. Cum m-aş fi bucurat pentru oricine care câştigă un Nobel. Dar apoi am început să văd peste tot păreri, ştiri, informaţii, breaking newsuri despre „românca” Hertha Muller care aşa şi pe dincolo.
Nu, Hertha Muller nu este româncă. Ea este doar exact aşa cum spune New York Times a Romanian-born German novelist. S-a născut în România, a trăit în România, a suferit în România şi, poate, aici a început să devină scriitoarea care este. Apoi a ales, a vrut întotdeauna, să meargă în Germania, să devină nemţoaică. A fost alegerea ei. Aşa că Hertha Muller este nemţoaică. Şi e mai bine să o lăsăm aşa…
Faptul că Hertha Muller a primit Nobelul este foarte bine pentru ea. Dar pentru noi nu. Pentru România nu. Faceţi de curiozitate un exerciţiu şi citiţi mai multe ştiri internaţionale legate de awardul ăsta. Şi veţi vedea că România apare în ele doar ca ţara de origine a scriitoarei, acea ţară întunecată a lui Ceauşescu, unde săraca Hertha a suferit enorm şi de care a vrut să scape, acea ţară care nici acum nu şi-a curăţat mizeria lăsată de regimul comunist. Cu ce ne ajută pe noi, ca ţară, aşa ceva? Cu absolut nimic…
Pe Hertha Muller nu o poţi condamna că în fiecare poziţie publică pe care o are legată de România aduce aminte de Securitate, dosare, trecut (ne)asumat. Nu ai cum să o condamni. Pentru că ce spune ea este perfecta realitate românească. Urătâ, diformă, nefirească, dar atât de românească. Şi o să vedeţi că în jdemiile de interviuri pe care le va da de acum înainte, după primirea Nobelului, atunci când va veni vorba de România, tot astea vor fi temele predilecte. Cu ce ne ajută pe noi, ca ţară, aşa ceva? Cu absolut nimic…
Puţini sunt cei care au văzut în Hertha Muller o valoare înainte de Nobel şi enorm de puţină lume de pe la noi a auzit măcar de ea. Acum, dintr-o dată, o naţiune întreagă o re-adoptă pe Hertha Muller, cu o naturaleţe absolut stupefiantă, de parcă Nobelul pe care ea l-a primit ni se cuvine nouă, românilor, tuturor, ca pe o medalie de aia ieftină de pus în vitrină la prăfuit. Dintr-o dată Hertha Muller devine mai româncă decât cel mai român român. Dar, tovarăşi, ea tot nemţoaică rămâne.
E Nobelul ei, nu al nostru, tovarăşi.
11 thoughts on “E Nobelul ei, nu al nostru, tovarăşi”
…Născută într-o comunitate de şvabi la 17 august 1953 în satul Niţchidorf din judeţul Timiş, Herta Müller a emigrat în Germania de Vest în 1987 împreună cu soţul ei, scriitorul Richard Wagner, după ce i-a fost interzisă publicarea în România unde critica în mod deschis regimul…
@Dani
stiam asta
and your point is?
sau esti doar de treaba si aduci o leaca de rigurozitate la ce am scris? :))
Neah… Ai perfecta dreptate! :P
Eu am un unchi sas pe undeva pe langa Brasov. El recunoste ca nu a putut pleca, pentru ca se simte roman de etnie germana, insa sora lui mai mica a crescut simtind, vorbind si visand la valorile Germaniei. Ei bine dupa revolutie plecarea acolo a fost naturala. Si stiti ce imi spune unchiul meu acum despre ea? NU A FOST NICIODATA ROMANCA. EA S-A NASCUT NEMTOAICA, aici pe taramuri romanesti! Cred ca afirmatia i se pptriveste foarte bine si Hertei Muller!
De ce este atât de greu de înțeles că această Doamnă H. Müller,
născută în România, dar aparținând etniei germane, nu este mai
puțin româncă ,sau mai puțin ”nemțoaică” , pentru că ”rădăcinile” ei sunt cele pe care le-a hotărât soarta, iar ”trunchiul” vieții ei a evoluat așa cum a evoluat ????
Gabi
Tovarasi! Daca nu era Securitatea si regimu’ comunist romano-ceausescian… adio premiu’! Nobel sau premiu’ lui Stalin, sau ce mai vreti voi!
Asa ca… sa dam credit unde e cazu’, zic.
Daca nu era esperentza de Romania… canci succese si alea!
Io zic sa facem reclama pt. Romania la modul urmator:
„Vreti premii, bani si succese in viatza? Mutati-va in Romania – o experienta de nedescris!”
Hertha Muller este o scriitoare importanta si extrem de talentata. Am citit si eu cate ceva scris de ea. Probabil ca merita acest premiu. Nu stiu sa spun, nu cunosc in profunzime mecanismul de acordare a premiului. Sunt convins, insa, ca daca ar fi ramas in Romania si ar fi publicat nestingherita ceea ce a publicat în Germania, nu primea Premiul Nobel daca o propunea Romania. Iata de ce iti dau dreptate si completez: este premiul ei si in egala masura si al Germaniei.
nu ai dreptate.
Noi, cei care nu am obosit sa luptam contra sistemului securist, ne simtim „laureati”. Nu am criticat si nu am urlat in zadar.
Hertha, banateanca noastra, a castigat pentru ca a fost consecventa in misiunea ei. Prin acest premiu a castigat si Fraundorfer, Totok, Wagner si toti care au scris despre Banat
Eu o vad ca o victorie limitata
Pingback: haideți să facem o excepție « Camil Stoenescu's Weblog
cred că ar trebui să asociem mai puțin premiul nobel cu o țară/o naționalitate. în fond, distincția este individuală iar talentul n-are nimic de-a face cu o limbă sau cu o identitate națională. Premiul e/nu e al României în aceeași măsură în care este/nu este al Germaniei.
Domnule Chinezu, felicitări pentru articol!
În primul rând, Hertha Muller este şi puţin româncă, prin faptul că s-a născut în România. Dar asta nu onorează România, ci mai mult o incriminează. Pentru faptul că, atunci când ea a suferit în România, au fost extrem de puţini cei care i-au fost alături. Apoi, cred că ar trebui întrebată şi ea ce părere are despre România şi despre români. Dacă are şi impresii pozitive despre ţara noastră, atunci cred că putem şi noi să ne-o asumăm puţin, cerându-i scuzele de rigoare, în numele statului român. Şi aici Marius are dreptate: ar trebui să se simtă puţin ,,laureaţi” (răzbunaţi) cei care au luptat într-un fel împotriva regimului comunist. Iar ceilalţi, ruşinaţi.
Un alt lucru care trebuie spus este acela că, luând premiul Nobel, Hertha Muller a făcut un serviciu şi României, făcând-o mai cunoscută în lume, chiar dacă nu într-un mod tocmai favorabil.