01.10.2016

Guvernul meu de vis (cu bloggeri, of course)

Indira nu are ce lucra (vorba vine, că la câte are…) şi mă loveşte cu o leapşă (ce pare din timpuri imemoriale la cât de greu răspund io în nimicnicia mea). Este vorba despre un guvern de vis…

Bun. Am două variante. Una să îmi strofoc neuronul şi chiar să încerc să găsesc variante de ministeriabili în care să cred cât de cât că ar fi în stare să urnească această căruţă fără osii numită România. A doua variantă ar fi să fac exact ce face un chinezu când este întrebat ceva serios şi, din lene sau din lipsă de ştiinţă, o dă pe caterincă.

Cei care mă cunoaşteţi ştiţi de pe acuma ce variantă aleg :D

Guvernul meu de vis ar avea următoare componenţă:

Prim ministru – Ciutacu. Recunosc în poziţie de drepţi că i-am dat funcţia asta pentru că nu poţi să faci guvern de bloggeri fără el şi daca nu îi dădeam cea mai mare funcţie posibilă apoi de foioioioioioi ce îmi auzeam :D

Vicepriministru – Arhi. Numai simpla imaginare a unei sedinţe de Guvern cu vicele Arhi întrerupându-l abrupt pe Ciutacu şi deja zâmbetul se lăţeşte masiv pe faţă :D

Vicepriministru – Piticu. La el e simplu: la ce râs are şi cum românii fac haz de necaz şi când trebe şi când nu trebe, funcţia asta îi vine ca o mănuşă. Başca pilele pe la Realitatea…

Ministrul Administraţiei – De parcă ar mai exista vreun dubiu că numai Mordechai poate să se ocupe în mod cusher de această chestiune.

Ministrul de ExterneCezar, iartă-mi excesul de zel, dar dacă te-aş vedea cu adevărat ministru de Externe, zău că aş bea nişte multe beri în cinstea evenimentului :)

Ministrul MunciiSimona, clar. Dacă Stahanov ar fi lucrat azi în presa românească, s-ar fi retras stingher cu coada între picioare după o competiţie cu Simona :)

Ministrul Culturii – Cum personalmente sunt recunoscut prin riscurile pe care mi le asum atunci când promovez oameni pe poziţii inedite, mă risc enorm şi la Cultură cu Oana :D

Ministrul Economiei – Evident, Darius. Cine are ceva de comentat, vă informez că pe acest subiect nu se primesc reclamaţii. Că dacă aţi fi băut atâta bere cât am băut io cu el şi mai ales unde  nu aţi mai comenta nimic :D

Ministrul Tineretului Crinaaaaaaa Duncaaaaaaa. Pentru oricât de mare director de gazetă se dă (şi este) Crina noastră o să râmâne forever mult mai tânără decât sunt mulţi juniori din zilele noastre :)

Ministrul MediuluiAndrei Crivăţ. Recunosc, e o decizie surprinzătoare, pe care mi-o asum în totalitate. Dar pe principiul întinde păcătosului o mână, aşa fac şi io cu Andrei în speranţa că odată cu funcţia va lăsa jdemiile de cai putere şi se va urca, maiestuos, pe trotinetă :D

Ministrul TurismuluiMihnea. Numai aşa de ciudă, să moară Udrea de necaz că Mihnea e mai bun ministru decât ea, deşi nu e blond şi nu intră prin dos (prin uşa din dos) la Cotroceni :D

Ministrul sportului Tiberiu. Dacă l-aţi vedea cum dă cu pumnul (şi ăla virtual dar şi ăla de offline) aţi înţelege de ce în sportul românesc trebe să vină unul care să îl spargă şi apoi să înceapă să reconstruiască.

Probabil că multora dintre voi le-a crescut tensiunea pe măsură ce citeau textul şi nu l-au văzut pe Zoso în componenţa cabinetului. Nici nu o să-l vedeţi. Pentru că el nu are cum să fie nici un milimetru mai jos de funcţia de preşedinte a lu’ republica…

PS. Evident că am ales această abordare numai şi numai pentru a-mi face trafic, eu fiind unul cu adevărat nesătul după aşa ceva…

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Recunosc, mi-e puţintică ruşinică

Cât de influent este chinezu? Acuma să vă văd…

30 comentarii

  1. marți, 1 septembrie 2009, 12:56

    ce bine ca o sa fiu ministrul Mediului, bre Chinezule, ca sigur conving pe careva sa-mi dea spaga Hummer-ul H3 pe care mi-l doresc atat de mult :))

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  2. marți, 1 septembrie 2009, 12:56

    La naiba iar tre sa dau bani pe bere. :)

    P.S.
    N-am putea comasa cumva ministerul economiei cu cel al culturii? Sau macar sa le punem in aceeasi cladire?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  3. marți, 1 septembrie 2009, 12:58

    Abia acu am bagatv de ca nu exista si un minister al Finantelor. De unde rezulta ca toti banii vor fi la cel al Economiei. De unde rezulta ca tre sa dublez cantitatea de bere.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  4. marți, 1 septembrie 2009, 12:59

    „Am bagat de seama” (emotiile astea….)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  5. marți, 1 septembrie 2009, 13:03

    Mulţumesc de numire, dar nu te temi că o sa vînd ţara ungurilor, evreilor, americanilor, nemţilor, ugandezilor, eschimoşilor şi altor naţionalităţi? :-)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  6. marți, 1 septembrie 2009, 13:08

    hai, puneti de-o comisie, chemati-ma la audieri :P

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  7. marți, 1 septembrie 2009, 13:49

    Decat daca-i (ca la americani) sef de stat si de guvern

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  8. Adrian SM
    marți, 1 septembrie 2009, 14:32

    Un ministru „strategic” din Satu Mare… :) Nu-i rau.
    @Darius Daca nu faci fata la bautul de bere anunta-ne… :) TreX,al2lea, m3 , io ,Cristian suntem dispusi sa te ajutam benevol… :P

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  9. marți, 1 septembrie 2009, 14:33

    Chinezule, sunt in totalitate (cu o MARE obiectie) de acord cu tine in ce priveste guvernul propus. Da’ asta e! Mai si greseste omu’. Daca V. Ciutacu va trece vreodata (fie si numai intr-un guvern s.f, ca al tau) pe la Palatul Victoria, atunci va trebui s-o faca numai in calitate de SEF la femeile de serviciu :D

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  10. Adrian SM
    marți, 1 septembrie 2009, 14:34

    Da recunosc ca e un „dream team” pe cinste. Sigur ar face treaba mai buna decat catastrofele prezidate de Trompetzica… :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  11. marți, 1 septembrie 2009, 14:55

    Ministerul minorelor si al beuturii facem? Da? Facem? Si al festivalelor? Si al concediilor? Si al noptilor pierdute? Si al moldovencelor? Si al litoralelor? Si al focurilor de tabara? Si al jocurilor pe calculator? Si al siestei? Si al cabanelor la munte?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  12. marți, 1 septembrie 2009, 15:01

    Cu mine nu stiu ce ai avut, dar sa-l pui pe Darius la economie? Ntz, Ntz, rusine :D

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  13. marți, 1 septembrie 2009, 15:02

    Darius, tu de ce vrei sa te comasezi cu mine? :P

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  14. Adrian SM
    marți, 1 septembrie 2009, 15:10

    @Oana E criza Oana si cam astea-s trendurile acum… :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  15. marți, 1 septembrie 2009, 15:39

    @Oana
    Mi rusine sa-ti spun. Ne aude lumea.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  16. marți, 1 septembrie 2009, 15:40

    io zic ca daca intervin in discutie numa’ stric
    asa ca mai bine tac :D
    daca e ceva stiti voi cum ma gasiti :D

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  17. marți, 1 septembrie 2009, 16:02

    Cezar, ungurilor trebuie sa le dai shpaga ca apoi sa primeasca pe gratis Romania

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  18. marți, 1 septembrie 2009, 20:59

    Darius, stii ca sunt rusinoasa si puritana, nu ma pot comasa decat daca insisti :lol:

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  19. marți, 1 septembrie 2009, 22:55

    ma cum dracu se nimereste la finante tot cate-un betiv? :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  20. miercuri, 2 septembrie 2009, 01:27

    […] insa, sa cititi si la Chinezu (daca inca n-ati facut-o!), caci a alcatuit Guvernul bloggerilor. Bascaliosul galbejit, mancator de […]

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  21. miercuri, 2 septembrie 2009, 08:55

    Nu mi-ai dat Internele? Bine. În Guvernul meu, nici măcar closetele de la Turism n-o să apuci să le vezi!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  22. miercuri, 2 septembrie 2009, 10:06

    @Groparu
    ia zi ce minister vrei din ce ai insirat tu acolo si al tau e :D parol :D

    @Vania
    vaaaaaaaai, mi-ai distrus visul de o viata…

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  23. miercuri, 2 septembrie 2009, 23:02

    […] să îmi dea bani pentru Maserati. Că nu putem ridica cultura din mersul pe jos. Ce mama dracu’. Vezi Chinezule pe cine ai propus? Treaba ta, eu ţi-am spus Postat in Vorbe intre vorbe. Etichete Chinezu, […]

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  24. joi, 3 septembrie 2009, 07:43

    Deci in primu rand ca daca vroiai trafic ma bagai si pe mine ca toti aia patru cititori ai mei veneau sa te viziteze. Iti dai seama ca sunt patru in fiecare zi, nu pe an, nu? Aia e ceva!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  25. Liviu Alexa
    joi, 3 septembrie 2009, 08:37

    La Crivat ma opun. O sa umple mediul inconjurator de miresme de haleala, de innebunim cu totii

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  26. joi, 3 septembrie 2009, 12:07

    @dadatroll
    nu ma risc atunci cu tine
    ca imi omori serverul :D

    @Liviu Alexa
    m-am gandit si io la asta
    dar cred ca e nevoie de o schimbare gen batu-te-ar crivatu si la mediu :D

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  27. joi, 3 septembrie 2009, 13:37

    Asa ceva nu sustin!!! Pentru bere ar trebui sa se faca o Agentie care sa se autofinanteze cu banii altora :) In mod cert planul de investitii ar trebui sa cuprinda nu perdele de bere ci cascade intregi! Desigur, prin autofinantare pe banii altora!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  28. joi, 3 septembrie 2009, 18:43

    pe mihnea turcitu, zis si georgescu de ce l-ai uitat? el trebuie sa fie ministrul ploconelilor si linguselilor psdiste…

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  29. vineri, 4 septembrie 2009, 00:50

    Chinezule: n-ai putea sa ma bagi la Justitie si Interne? Ai si uitat ministerul asta. Tare as vrea sa bag in puscarie jumatate din top 500 sau 300, apoi as repune pe tapet pedeaspa cu moarte pentru violatori, pedofili si criminali. Numai un an, asa de curatenie. Dupa care vom putea sa ne plimbam prin UE lejer. Merci de nominalizare. Ma duc sa mai dau cativa pumni in sac.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  30. marți, 8 septembrie 2009, 20:43

    […] Eram ocupată să închiriez o scenă cu 70.000 de euro. Fără nici o consultare prealabilă, Măria sa Chinezul şi-a tras un guvern propriu şi personal pentru zile negre. Cu nedisimulată onoare mă număr printre deţinătorii […]

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *