09.12.2016

Părinţii care au fost, suntem şi vor fi…

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Azi dimineaţă venind înspre birou, o scenă care mi-a strâns stomacul. O doamnă pe la vreo 50 de ani striga la o bătrânică, care ţinea ochii plecaţi, într-o atitudine de împăcare cu soarta: „mamăăăă, de ce nu înţelegi odată!!!”.

Cum e lumea asta… Când suntem mici, părinţii noştri sunt totul pentru noi. Sunt acei uriaşi la care ne uităm cu admiraţie, respect şi imensă dragoste. Care fac totul perfect şi fără de care nu ne putem imagina lumea.

Apoi mai creştem puţin. Şi începem să le vedem defectele, să vedem că sunt altfel, mai mici, mai prostuţi, mai depăşiţi. Dar tot îi iubim şi tot nu ne putem imagina lumea fără ei.

Când suntem gata crescuţi, discutăm de la egal la egal cu ei. Pentru ei tot „puiul mamii” rămânem. Ei pentru noi rămân tot mamă şi tot tată, chiar dacă, uneori, apare şi „bă” în ecuaţie. Şi parcă prea multă prezenţă din partea lor ne enervează. Începi să ai vagi gânduri că, aşa a fost mereu, la un moment dat trebuie să accepţi lumea fără ei.

Apoi îmbătrânim. Şi noi, şi ei. Ei parcă mai repede. Noi parcă mai urât. Şi începem să ne comportăm urât cu ei. Poate pentru că în bătrâneţea lor ne vedem bătrâneţea noastră. Şi nu ne place. Nu vrem să acceptăm. Iar apoi, inevitabil, lumea există fără ei. Iar amintirile sunt tot ce ţi-a mai rămas…

Doamna care striga la mama ei de dimineaţă m-a întristat. Pentru că am simţit din toată fiinţa mea că aş da orice să mai am o mamă la care să pot striga…

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Monica Iacob Ridzi şi canabisul

Primul partener Microfost din România pe hosting a zbârcit-o niţeluş

Niciun comentariu încă

  1. miercuri, 24 iunie 2009, 09:20

    Da’ nici nu poti sa faci doar cum vor ei ma orezar mic! Ca imbatranesc si odata cu varsta sunt din ce in ce mai incapatanati. Asa ca fara sa vrei ii mai si repezi, Important e sa le oferi insa seara la masa sa inaite de culcare o portie de „barfa” si/sau evocari ale tineretilor lor frumoase. Ca acum doar comunicarea le-a mai ramas. Si daca faci asta, iti sun eu ca nu vor fi suparati pe noi, ca ne iubesc! ;)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  2. miercuri, 24 iunie 2009, 09:22

    Mie mi-e imposibil sa ma gandesc la parinti fara sa-mi vina-n minte „Repetabila povara” Dupa umila-mi parere e o poezie de geniu. Si textul asta mi-a adus aminte de ea, deci…nice job.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  3. miercuri, 24 iunie 2009, 22:44

    cine are nu stie sa pretuiasca…cine nu are …nu-si doreste decat ceea ce spui tu: as da orice să mai am o mamă la care să pot striga…

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  4. maminineta
    joi, 25 iunie 2009, 19:58

    Cristian mami, nu arati dar sufletul tau a ramas al acelui copil iubitor care a si primit dragostea parintilor la schimb. Mi-a placut .

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *