04.12.2016

Dragii mei, de ce nu vreţi să înţelegeţi că şi jurnaliştii sunt, after all, oameni?

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Am fost, la vremea mea, jurnalist. „Am fost” e mult prea forţat, pentru că virusul mediatic, odată ancorat în sinergia sinelui tău, nu mai iese în vecii vecilor amin de acolo. Vă transmit această informaţie fără absolut nici o valoare pentru voi numai pentru a înţelege cât de cât ce scriu mai jos.

Am prieteni, amici, tovarăşi, clienţi care mi se revoltă constant despre „cât de dobitoc este jurnalistul ăla, cât de penibil e scris articolul ăla, e clar scrie la comandă, mercenarul dracului” şi alte de astea, aţi înţeles ideea.

Şi de fiecare dată, extrem de răbdător cum mă ştiţi cei care mă ştiţi, încerc să le explic întregul concurs de factori şi de împrejurări care se întâmplă în fiecare caz în parte. Şi toate aceste scremeri ale mele întru luminarea celor mai neobişnuiţi cu meandrele jurnalismului de pe la noi şi de aiurea duc, finalmente, spre o singură concluzie,  măreaţă şi mai evidentă decât imensa dimensiune politică a lui Boc: şi jurnaliştii sunt oameni.

Şi nu o zic deloc la mişto. Sau, mă rog, doar cu doza de mişto cu care iau io realitatea pe care o îngurgitez zilnic. Jurnaliştii sunt oameni, adică au, într-un melanj ameţitor şi customizat pe fiecare individ în parte, frustrări, sentimente, ambiţii, nervi, bucurii, insecurităţi de tot felul, prieteni şi duşmani de tot felul, sponsori legali sau mai puţin legali, protejaţi mai mult sau mai puţin vizibil fiscal, familie, cunoscuţi, plăceri etc, etc, etc.

Sigur, veţi putea spune. Jurnaliştii sunt ca noi toţi, dar au ceva în plus: o responsabilitate faţă de public.

Sigur, vă spun. Jurnaliştii ar trebui să aibă această responsabilitate. Dar nu mai mult decât ar trebui să avem şi noi responsabilitatea de a consuma Presa cu P şi nu presa cu p mic…

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

De ce dracu au nevoie de un serviciu secret?

Multicolora simfonie a flegmelor dupe trotuarele din Bucureşti

Niciun comentariu încă

  1. marți, 24 februarie 2009, 14:46

    Există o chestie numită deontologie jurnalistică şi cine nu o respectă nu se poate numi jurnalist.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  2. marți, 24 februarie 2009, 15:11

    Unii chiar sunt oameni de treabă.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  3. marți, 24 februarie 2009, 15:26

    Sper că io-s dintre ăia de treabă în viziunea ta, altfel te aştept la cotitură când dai prin Maramu’ :D

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  4. marți, 24 februarie 2009, 17:27

    Crina, acu’ mai pot să zic altfel? :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  5. marți, 24 februarie 2009, 21:12

    Adevarul doare. Din pacate sunt trusturi media care sunt politizate de la cel mai mic „jurnalist” pana la seful suprem, nu am sa dau exemple, le stiti cu toti care sunt ( fie locale sau nationale )si as vrea sa il vad pe acel jurnalist (cu toata deontologia jurnalistică)care se pune contra sefului care il renumereaza, normal mai sunt si exceptii …

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  6. miercuri, 25 februarie 2009, 14:26

    1. Suntem oameni. Nu suntem geniali in fiecare zi si in creatie asta se simte. Adica daca dai cu tasta zilnic la „zeitung” e cam greu sa scrii mereu ceva destept. Se vede si in blogging. Unii nici nu putem scrie zilnic si, chiar cu hopuri, nu toate articolele is de nota 10. Oricat ne fofilam, faza aia cu inspiratia e pe nasoale.

    2. Exista interese de trust. Iti pierzi jobul ala (chiar prost platit), daca dai in cine stie ce individ cu relatii inalte cu aia de iti dau painea la „uzina”. Asa ca ai de ales: biroul de somaj sau evitarea unor subiecte „deranjante”. se mai pune uneori si problema de intimidari personale. Chiar merita sa iti ia copilul o bataie sora cu moartea de la „binevoitori”, pentru ca tu ai dezvaluit in presa cum functioneaza drac stie ce mafioti?

    3. Exista oameni si oameni. Indivizi cu coloana si lichele. In orice domeniu, deci si in jurnalism.

    Munca asta nu e nici usoara, nici grea. Ca orice munca, odata ce ai experienta, reusesti sa „automatizezi” niste parti si sa ai eficienta. Asta aduce timp mai scurt de „executie” si clar venituri castigate mai usor.

    Sunt oameni de calitate, sunt si oameni prost platiti si chiar semi-analfabeti. Depinde pana la urma si de cei care organizeaza echipele si care dorest jurnalisti de Pulizer pe salarii de femeie de serviciu de la scoala generala.

    Plus ca discutiile de genul „scrie ca dracu” apar si din partea unor indivizi care ei insisi sunt agramati. Nimic nu ma distreaza mai mult decat cate un comentariu ‘devastator’ despre cat de prost e jurnalistul, scris de un individ care nu poate intelege nici sa ii tai gatul cum se scriu corect niste cuvinte sau unde se pune cratima.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  7. joi, 26 februarie 2009, 09:45

    Foarte pertinenta opinia lui Dojo.

    Jurnalistii care imi plac scriu, majoritatea la Cotidianul.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  8. joi, 26 februarie 2009, 10:01

    Dojo:
    corectamente

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *