03.12.2016

Cât de bine a fost să mi se rupă dă politică pentru câteva zile…

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Să nu vă faceţi iluzii în cazul meu. Sunt virusat forever cu acest bacil păcătos şi fatalmente necesar care se numeşte, în lipsă de altceva, politică. Aşa că, indiferent că mă joc serios acum cu www.sportlocal.ro sau că, în viitor, voi analiza acerb cum se pune coada la prună în condiţii de lapoviţă, de politică tot o să fiu legat ca râia de oaie şi viţeversa.

No bun. Dar nu vă puteţi imagina cât de frumos a fost zilele astea, când 88,89% din ce am făcut, vorbit, gândit a ţinut de sport şi nu de politică. Mă rog, a trebuit să fie şi politică, dar tot legată de sport. Că doar de unde vin banii la sport prin teritoriu? Păi vedeţi?!

Dar, oricum, am fost scutit de flegmele, expectoraţiile, mizeriile pe care acum le citesc în retrospectivă pentru a-mi face mie însuşimi un quick update şi din care ocupaţiune enervantă m-am oprit ca să scriu acest post.

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Glume la care râzi, recunoaşte băăăă, dar care ştii că sunt de căcat

Un program global de sustinere si promovare pentru antreprenorii aflati la inceput de drum

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *