03.12.2016

Nu surprinde pe nimeni că ştirea a fost pe Antena 3

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Cred că nu vă surprinde deloc fix deloc ca ştirea de mai jos a fost difuzată în eterul conştiinţelor noastre de cei de la Antena 3.

„Decizia premierului Emil Boc de a-l demite pe şeful Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale în urma scandalului concesionării resurselor din zona Insula Şerpilor a căpătat noi semnificaţii. Noul şef al ANRM este Gelu Mărăcineanu, apropiat al lui Sorin Ovidiu Vântu. Deşi acesta neagă vreo legătură recentă cu omul de afaceri, duminica trecută Mărăcineanu era în Apuseni, la mina de calcar şi uraniu, negociind pentru Petrom Service cumpărarea de terenuri de la săteni. Premierul Boc a promis că va verifica dacă existăun conflict de interese.

Ironic sau nu, licenţa primită de Sterling în Marea Neagră a fost dată în aceeaşi zi în care Vântu a obţinut licenţa de exploatare pentru mina de calcar şi uraniu de la Budureasa. Gelu Mărăcineanu, managerul acelui proiect, este noul şef al Agenţiei de resurse minerale.

Noul şef de la ANRM vine de la compania Petromservice dar şi de la firma Geoasset prin care se derulează proiectul Budureasa. Mai exact, Geoasset a obţinut licenţă de exploatare pentru mina secretă din Bihor chiar de la agenţia pe care Gelu Mărăcineanu o conduce acum.

„Nu pot să vorbesc în momentul ăsta pentru că nu mai sunt implicat în proiectul ăsta”, a declarat Mărăcineanu.

Ciudat este faptul că omul lui Vântu era chiar duminca trecută foarte implicat la faţa locului, cumpărând terenuri de la săteni. O spune chiar viceprimarul satului Budureasa, care l-a văzut pe Gelu Mărăcineanu cu ochii lui.

„Acum sunt în tratative cu cetăţenii că au ceva enclave acolo. Şi au fost să le cumpere probabil de la dânşii”, susţine Vasile Greg, viceprimar Budureasa.
Dacă a demisionat între timp de la firma lui Vântu, nu se mai poate vorbi despre un conflict de interese. Dar asta nici nu poate împiedica suspiciunea că celebrul om de afaceri a pus mâna prin Mărăcineanu pe Agenţia de stat cu toate comorile pe care aceasta le mai ascunde.

În luna decembrie a anului trecut Antena 1 dezvăluia faptul că omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu a primit licenţa pentru o valoroasă mină de calcar şi uraniu printr-o micuţă firmă de apartament. Mina fusese făcută pe vremea lui Ceauşescu dar nu a fost niciodată exploatată, iar documentaţia ar fi rămas secretă în arhivele Agenţiei de Resurse Minerale.

(Prin Monitoring Media: Antena3, Ora: 18:00)

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

E cumplit de frumos afară…

Adevărul e că Realitatea nu e Antena 3

Niciun comentariu încă

  1. vineri, 6 februarie 2009, 12:18

    Si asta inseamna ca Vantu nu si-a pus omul la ANRM in locul celui al lui Patriciu?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  2. vineri, 6 februarie 2009, 12:31

    Victor Ciutacu:
    hopa si imparatul :D
    asta inseamna ca realitatea nu o sa dea asa ceva niciodata
    ca daca ar da asa ceva as face fan club realitatea
    si te-as numi presedinte :D

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  3. zippo
    vineri, 6 februarie 2009, 19:23

    nu am vazut nici o antenutza care sa dea ceva de afacerile lui felix. parca exista si un caz la jurnalul cind cineva a fost ‘atentionat’ ca nu se scrie nika despre.. iar ultimul caz e cu ghimpele de iasi cind au refuzat un editorial pe tema ca „nu avem voie sa spunem nimic de pc si nici de psd”. asa ca nu avem ce lauda nici la un canal tv si nici la altul. isi dau la .. unuia altuia.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  4. c.s
    vineri, 13 februarie 2009, 16:46

    sunt din budureasa si chiar e o bataie de joc la adresa locuitorilor ceea ce fac ei…

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *