11.12.2016

Dictatura reporterilor de televiziune

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Tiribonflax s-a inervat pe neşte reporteri de televiziune. Aceeaşi care ne inervează şi pe noi cu fiecare gulgută pe care o scot din plâmânaş via coardă vocală. Diferenţa dintre noi şi Tiribonflax e că noi nu ne-am găsit preţiosul timp de a scrie despre ei/ele. Reproduc fără cea mai mică jenă şi fără greaţă pentru recomandarea CRP privind drepturile de autor întreg postul lui Tiri. Nu de alta dar îmi asum riscul de afi dat în judecată. Dar e prea frumos scris ca să nu îl preiau integral.

Mai există pe lumea asta oameni care nu ştiu că reporterii de televiziune din România sunt stăpânii Universului? Că ei pot să facă ce vor, când vor, cum vor, să ceară socoteală cui vor, să spună ce vor? Că pentru ei intimitatea unei persoane fără nicio legătură cu scena publică valorează fix zero? Că tot ce e mai important e să aibă ei ce zice la „direct”, nu care este adevărul, logica sau adevărata prioritate?

Exista momente în care mi-e înfiorător de jenă să spun cuiva că sunt jurnalist. Pentru că ştiu că cei mai vizibili în faţa omului obişnuit sunt oamenii din televiziune şi aşa numiţii „analişti politici”. Iar printre aceştia se pot număra pe degete oamenii care ştiu ce e aia logică, profunzime, cultură generală sau chiar noţiuni de bază despre viaţă.

Avem în schimb justiţiari care vorbesc despre politică, dar nu cunosc procedurile din interiorul partidelor. Sau vorbesc despre probleme sociale, fără să aibă nici cea mai vagă idee despre legislaţia în domeniu. Sau vorbesc despre probleme de administraţie şi nu ştiu că nu există o relaţie de subordonare între prefectul unui judeţ şi un consiliu judeţean. Sau vorbesc despre situaţia transportului în comun în subteran, dar nu ştiu că metroul are căi de rulare diferite pentru cele două sensuri ale fiecărei magistrale.

Noţiunea de „moderator” este pe cale de dispariţie, pentru că gazdele emisiunilor intră în emisie cu părerea deja formată şi susţin poziţia unei părţi, atacând furibund cealaltă parte. Avem tot felul de voci isterice care vorbesc aproape continuu, reproşând apoi interlocutorului că nu a răspuns la întrebări. Avem fetiţe pe faţa cărora fondul de ten stă tot mai firav, terorizat de avalanşa de strâmbături pe care posesoarea le face ca reacţie la vorbele vreunui invitat.

Aceste creaturi absolut greţoase au transformat presa într-un circ continuu, au scos din vocabular „accident” şi l-au înlocuit iremediabil cu „neglijenţă”, şi-au extirpat bunul simţ şi l-au înlocuit cu lentila camerei video. Au aruncat în derizoriu orice demers jurnalistic şi au dat ocazia celor care ar trebui să tremure de frica presei să găsească tot mai multe trompete care să le preia şi să le dezvolte scenariile manipulatoare.

Iar publicul începe să se întrebe tot mai des şi mai nedumerit: de ce se simt toţi ăştia superiori OTV-ului? Care-i diferenţa între OTV şi toţi ceilaţi?

Precizare: Nu a fost ceva anume care să-mi provoace textul ăsta, toate părerile astea sunt scrise în minte de foarte multă vreme. Tensiunea arteriala a crescut poate puţin la gândul că urmează nişte alegeri pe un sistem nou, iar toţi reporterii care se vor perinda pe sticlă n-au nicio idee despre cum funcţionează.

P.S. Deşi mi-am propus să nu dau niciun exemplu de purtare aberantă a vreunui jurnalist tv, nu mă pot abţine. O mai ţineţi minte pe Lucica Bunghez? Am revăzut recent documentarul făcut de Discovery când o echipă de medici americani au venit la Bucureşti să extirpe o tumoare de 72 de kilograme. În ziua intervenţiei chirurgicale, pe culoarul din faţa blocului operator, puhoi de ziarişti. După cele 11 ore ale operaţiei, personalul medical face pregătirile pentru a duce pacienta la Terapie Intensivă. Asta înseamnă că ziariştii trebuie să se retragă cţiva metri din faţa intrării pe care o blocaseră. Apelurile repetate ale celor din spital nu au însă mare succes. Mai mult, o ţoapă înarmată cu microfon de N24 se întoarce ofuscată spre cea care încerca să facă loc: „Da’ eu am direct!”. Eu i-aş fi tras un pumn în gură. Voi?

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Steaua lui Bănel şi neajunsul ei…

O pasă de la blogger la blogger cu balonul oval

Niciun comentariu încă

  1. vineri, 29 august 2008, 10:30

    zis la tovarăşaaaaaa! :-D

    P.S. m-am angajat la monitoring? :-P

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *