03.12.2016

Steaua lui Bănel şi neajunsul ei…

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Îmi era dor de un final de partidă cu transpiraţiile de rigoare incluse. Pe măsură ce se apropia finalul meciului de ieri îmi reveneau mereu şi mereu în minte golurile pe final de meci ale turcilor de la Euro 2008 şi îmi muşcam unghiile cu o rigoare înspăimântătoare. Dar s-a terminat şi m-am bucurat ca un copil ce sunt când e vorba de fotbal, când e vorba de Steaua.

Sigur, nu aş putea spune că jocul Stelei a fost unul de la încântător în sus. Dar, la urma urmei, în fotbalul de astăzi nu prea mai merge un Ajax al anilor 70 sau un Milan al anilor 80. Spectacolul îl faci abia după ce te-ai văzut cu sacii în căruţă. Şi din punctul ăsta de vedere Steaua a arătat ieri a echipă mare. Care a ştiu ce trebuie făcut pentru a se califica şi a acţionat ca atare. Cu un Rădoi în faţa căruia mi-am scos pălăria cu un respect teribil, pentru că a jucat impecabil şi a arătat în meciul de ieri că este unul dintre cei mai mari fundaşi la ora actuală din lume. Cu o linie de mijloc care, cu nişte scârţâieli oarecum scuzabile, a închis bine şi a circulat mingea aşa cum trebuie. Şi cu un atac care i-a hărţuit permanent pe turci, stricându-le consecvent construcţia. Mi-a plăcut Steaua ca echipă. Nu neapărat jocul ei, ci modul în care a arătat că ştie ce înseamnă să joci fotbal în zilele noastre.

Şi venim, firesc şi normalmente, la incredibilul Nicoliţă. Este fenomenal câtă vână are în el băiatul ăsta. Este miraculos modul în care reuşeşte să îşi găsească resurse să mai dea o tură, să mai facă un sprint, să mai se agaţe de un adversar. Steaua are nevoie de Nicoliţă. Dacă nu pentru jocul lui, naiv pe alocuri şi cu tehnica precară, măcar pentru exemplul pe care îl dă coechipierilor. Măcar pentru standardul de dăruire pe care îl impune în echipă. Nu cred că Moreno ar fi alergat aşa cum a făcut-o dacă nu dădea tonul Bănel. Nu cred că Neşu ar fi fost atât de bulldog dacă Bănel nu ar fi arătat câineoşenia din el. Nu cred că Lovin ar fi strâns din dinţi atât de scrâşnitor dacă Bănel nu ar fi arat terenul aşa cum a făcut-o. La urma urmei Bănel ne arată perfect modul în care Steaua poate să ţină piept oricărui adversar: cu suflet, dăruire şi forţare permanentă de sine.

Cred însă că avem nevoie de încă un mijlocaş de construcţie. Care să posede un jemonfichism a la Boştină, o viziune a la Dorinel Munteanu, o răutate a la Contra. E greu de găsit. Dar trebuie să avem aşa ceva. Poate, poate că Toja încet, încet… Pentru că nu te poţi baza mereu şi mereu pe precizia lui Rădoi, pe cei 55 de plâmâni ai lui Bănel, pe şarjele directe ale lui Moreno sau pe excelenta ascundere a balonului a lui Arturo. Mai este de lucru. Pentru că vom juca în grupele Champions League. Unde Bănel va fi o atracţie pentru toată lumea. Dar nu va fi de ajuns…

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Dacă patriotismul ar putea vorbi oare ce prostii ar zice?

Dictatura reporterilor de televiziune

Niciun comentariu încă

  1. joi, 28 august 2008, 09:26

    E nevoie de timp si de un patron normal la nervu’ capului. Steaua ’85-86 – asta e etalonul nostalgicilor – a fost „adunata” cam in 2 ani. A venit nea Imi si ne-a facut fericiti. Asa si acum. Daca ar avea Gigi rabdare 2 ani, ar strange valori si n-ar vinde nimic, in 2 ani am juca cu crema de la egal la egal sau macar onorabil. Inca nu le putem tine piept dar mi-as dori enorm Liverpool in grupe , jur ca merg acolo sa ascult You’ll Never Walk Alone cu ai nostri pe teren…

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  2. joi, 28 august 2008, 09:41

    moshcalifar:
    e unul din obiectivele mele din aceasta trecatoare viata
    sa ajung pe anfield si sa ma topesc tot ascultand respectiva melodie
    pentru la anul imi propun actiunea
    la un meci liverpool-newcastle
    pentru ca cotofenele sunt ale mele de suflet
    dar sa asculti never walk pe anfield este o experienta la care ma cutremur in avans…

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  3. kmi
    joi, 28 august 2008, 09:53

    :) Doamne, ce discutie aprinsa am avut acu’ 2 weekenduri, la mare, cu baietii din gasca cu care am fost. Pe subiectul „Banel”…Ma simt razbunata si ma simt bine :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  4. joi, 28 august 2008, 10:09

    kmi:
    same here
    l-am sustinut de cand ma stiu pe principiul atata vreme cat alearga e beton in my book :D

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  5. Roxana Lilith
    joi, 28 august 2008, 13:51

    Si Gigi avu dreptate…”turcii nu o sa invinga o oaste crestina la Bucuresti”. De fapt cred ca s-a aratat pricea…ca si turcii au zis ca ne bat cu tot cu Mihai Viteazu’ nostru…
    PS. Va dati seama ce i-o fi stresat Mihai Viteazu daca si astia stiu de el…

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  6. joi, 28 august 2008, 15:19

    m-ai facut sa-mi para rau ca nu am vazut meciul, pare sa fi fost un meci fain, important e ca au castigat, dar parca prea e ridicat in slavi Banel, nu zic ca nu e bun, dar mereu i se face prea multa reclama. Nu ma refer la meciul nevazut aseara, ci in general :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *