11.12.2016

Doc, tată, ne laşi şi pe noi să trăim?

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

De fiecare dată când îi citesc analizele (şi le citesc de fiecare dată), mă enervez. Dar mă enervez în sensul cel mai bun cu putinţă. Şi tot de fiecare dată îmi spun că dacă Doc nu ar exista atunci ar trebui inventat. Şi astăzi m-am enervat…

„Localele s-au încheiat, subiectul politic fierbinte al acestor zile fierbinţi sunt alegerile parlamentare. Se analizează ce impact are noul sistem electoral asupra acestora, şi ce rezultat se presupune că vor avea. Constat că o bună parte din aceste analize fac câteva confuzii foarte grave. Să luăm, ca exemplu, analiza semnată de Pavel Lucescu în Cotidianul, să vedem pe rând care sunt problemele:

1. Sistemul de vot pentru alegerile parlamentare este considerat uninominal. Dl Lucescu face un număr de deducţii, destul de solide, folosindu-se de statisticile alegerilor pentru şefii CJ şi primari, pentru a estima rezultatul alegerilor parlamentare. E un raţionament care se bazează implicit pe o ipoteză eronată : primarii şi şefii de CJ sunt aleşi uninominal, parlamentarii, în schimb, nu. Pentru alegerile parlamentare avem un sistem care are trăsături comune cu unul uninominal, iar o parte din parlamentari se poate spune că vor fi aleşi astfel. Dar, per total, noul sistemul de vot nu este unul uninominal.”

Restul la Dibăcia Sa.

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Am trecut demult de vârsta la care să mă emoţionez ca un mocofan..

Da' cursuri de bun simţ pentru aleşii locali nu aveţi?

Niciun comentariu încă

  1. moshu49
    miercuri, 9 iulie 2008, 10:51

    pãi cît a combãtut el pe tema asta n-au scris toate ziare la un loc …

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *