16.05.2008
M-am întors pe malurile, ambele, Dâmboviţei. Am găsit Bucureştiul fix la fel cum l-am lăsat. Şi, fiind spusă, această adâncă şi suavă cugetare, să vă raportez pe foarte scurt neşte unele.
First şi în primul rând. A te da cu maşina prin România, de la Bucureşti până în Baia Mare e ca şi cum, vorba unui mare mucalit moroşan, ai da o palmă la un căcat. Mizerabilă ţară rutieră avem. Să lăsăm la o parte drumurile proaste şi foarte proaste. Problema mare, în mintea mea înceată, e nu că sunt proaste, ci că sunt înguste şi puţine. Şi pe ele, pe respectivele drumuri, dacă nu e căruţă e autobuz cu care au fost trasnsportaţi prizonierii de război prin 1944. Dacă nu e un IMS de ăla cu care s-a făcut colectivizarea e o RABĂ cu o mutră de target practice pentru tancuri. O mizerie, ce să mai discutăm.
Second şi ultimul. O să scriu mai multe despre ce m-a lovit şi m-a enervat. Dar mai încolo. Că acuma mă pun pe recuperat.