22.04.2008
S-a hotărât brusc. Că şi aşa îl tot freca gândul cam de când anunţase pe blog, pe la începuturile sale relativ jenante, că se va apuca să scrie un foileton. Acuma, dacă tot luase hotărârea şi s-a apucat de scris (întâi în word şi apoi hopa cu copy paste), a stat puţin să se gândească de ce nu a scris nici un rând până acuma. Habar nu a avea. Au fost altele mai importante, nu a avut dispoziţia necesară, alea, alea, alea. Oricum nu mai contau de nici o culoare acuma motivele. „Bagă cărbuni înainte”, se gândea, încercând să îşi imagineze posibilele comentarii pe blog după ce o să posteze primul episod. Râse înfundat. Mă rog, a fost mai mult un rânjet. Dar, desigur, înfundat. Şi nu rânjea la mişto, aşa, ca un netrebnic cu lap top. Ci rânjea cu drag, amuzat, delicat, anticipând şi comentariile fanilor cu bravo, băăăăăăă, dar şi criticile celor care din datul cu presupusul şi cu părerea îşi alimentează bateriile sufletului şi, arareori, ale creierului. Deci, rânjea…
Hopaaaaaaaaaaaaa… Ia uite că tot scriind (de parcă scrisese deja 3 hectare ca să folosească „tot”), mai luă o decizie: să nu dea cu delete sau cu backspace indiferent de ce prostii ar scrie sau ce dezacorduri ar face. Nu prea înţelegea nici el de ce a luat decizia asta, dar aşa i s-a părut funny. Şi, în plus (şi aici rânjetul se lăşeşte), la categoria fuuny include şi feţele unora care vor citi şi vor rezona în fel şi chip cu tentativa de meta-limbaj pe care îl foloseşte. Mişto. Chiar mişto.
Şi încă ceva, Evident că nu va răspunde le comentarii. Nu se face aşa ceva. Adică ce să comenteze la comentarii? Adică un respectiv sau o respectivă îşi dă cu părerea despre ce scrie el în foiletonul de rigoare şi el ce ar trebui să mai zică? E părerea cuiva, să îi fie de bine şi la revedere multă. Deci, da. Nu va răspunde la comentarii. Miştooooooooooooo…
Bun, că tot a bifat sumar capitolul metodologie, despre ce dracu să scrie? Nu că nu ar fi subiecte căcălău. Că sunt subiecte căcălău. Dar, băăăăăăăăăăăăăăăăăăi, nu ştiu de ce i-a venit în minte la faza asta o expresie a profesoarei de română din generală, care spunea că opera literară trebuie să se închidă rotund ca un cerc. Cum adică să te gândeşti la finalul oprei, când tu nici măcar nu ai început-o bine? Şi cum să te gândeşti la nişte abureli voit foiletonistice valabile să poarte numele de operă literară? Deşi, pe de altă parte, pe de alte părţi chiar, la câtă maculatură s-a scris şi se scrie, una în plus chiar nu mai are importanţă. Mai ales că asta nu va fi maculatură. Că doar se scrie pe blog, ce dracu, care maculatură???
Va scrie despre…
Va scrie despre…
Va scrie despre…
Acuma serios. Va scrie despre…
0 thoughts on “Episodul one”
bai, m-ai dat gata cu postarea asta. e prea lunga. acuma stiu prin ce trec aia care ma citesc pe mine :P
Azi dimineata n-am inteles nimic. Nici acum, dar e muuuuult mai clara…Deci, spor!
Daca nu stii despre ce, atunci baga-te la Make. O sa fim trei care muncim la povestea asta. :D