10.12.2016

Cristi Diaconescu a ajuns exact unde a vrut

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Să mă egzplic. Nu înainte de a mai preciza (şi iar o să mârâie unii la mine) că îmi place corespunzător despre Cristi Diaconescu.

Lumea zice că vai săracu Cristi, cum a acceptat el cu inima înnegurată să candideze pentru Primăria Generală. Şi, da şi nu. Da, pentru că, oricum ai lua-o, e o adevărată cazma în imaginea politică o asemenea candidatură. Nu, pentru că Diaconescu a ajuns în situaţia pe care şi-a dorit-o mereu: aceea de a fi rugat, implorat, chemat preum un mesia de către partid pentru a-l scoate dintr-o extrem de maro situaţie.

Întreaga lui carieră politică în PSD, Cristi Diaconescu şi-a construit-o în jurul idei de tehnocratul politic, băiat finuţ, care nu se bagă în răhăţele şi care este unul din vectorii masivi de imagine a social-democraţilor. A încercat şi foarte reuşit să nu se bage decisiv în mâncătoriile politice din partid, basculând cu dibăcie diplomaticească într-o parte şi într-alta a măcelului politic pesedist, după cum verticalitatea sa o cerea.

După ce toată lumea s-a cam lămurit cum e cu Geoană şef de trib, tot mai multe voci l-au dat ca viitor lider al PSD, sprijinit definitiv de aripa grea şi veche. Diaconescu a continuat baletul pe libretul „să vedem, să analiză, echipă, bla bla bla”.

Când cu scandalul pentru Primăria Capitalei, numele lui a venit spontant pe buzele câtorva. Diaconescu a continuat baletul pe libretul „să vedem, să analiză, echipă, bla bla bla”.

Despre faptul că Diaconescu va fi candidatul PSD la prezidenţiale s-a vorbit şi se vorbeşte ca despre o firavă certitudine. Şi în acest caz, Diaconescu a continuat baletul pe libretul „să vedem, să analiză, echipă, bla bla bla”.

Sigur că recenta sa nominalizare la Primărie e cam nasoleală, oarecum. Da, dar Diaconescu a fost rugat de tot partidul să accepte. Adică a fost considerat soluţia salvatoare atunci când situaţia părea disperată. Adică chemarea partidului s-a pliat perfect pe strategia diaconescuciană prezentată, succint, mai sus.

Ce va pierde cu candidatura asta? Mai nimic. Indiferent de ce scor va lua, Diaconescu are atuurile. Dacă ia scor mic, el a vrut, s-a sacrificat , dar atâta poate partidul. Dacă ia scor mare, el a vrut, s-a sacrificat, şi la cât e de bun a chiar reuşit.

Şi, uite aşa, soluţia salvatoare Cristi Diaconescu merge înainte. Până la momentul în care baletul pe care cu deosebită graţie îl execută va trebui să se transforme într-un cadenţat marş politic în fruntea armatei de furnici pesedişti. Pentru că, aşa cum istoria ne-a demonstrat, balerinii ard repede şi mor şi mai repede. De balerinii politici vorbim, evident…

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Departamentele PSD au blog

Antena 1, fruntaşă în întrecerea pe ramură "Care dă prime de Paşte mai mici?"

Niciun comentariu încă

  1. luni, 14 aprilie 2008, 13:08

    am auzit voci care spuneau că diaconescu e soluţia de avarie. eu cred că diaconescu e (in sfarşit) soluţia de bun simţ a psd-ului.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  2. luni, 14 aprilie 2008, 15:32

    ma gandesc foarte serios sa ma duc in bucuresti sa il votez. eu, care urasc politica si politicienii. e ceva…

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  3. anca
    luni, 14 aprilie 2008, 15:40

    da,pacat ca nu locuiesc in bucuresti,l-as vota si io,din nefericire aci la noi nu avem ase marfa de calitate!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  4. luni, 14 aprilie 2008, 16:22

    eu nu l-as vota pentru ca nu cred ca are ce cauta la Primaria Bucurestiului… o fi el politician de marca si nu neg niciuna din calitatile pe care i le-ai atribuit, dar daca printr-o ironie a sortii ajunge unde zic eu ca nu ajunge, ori se adapteaza Bucurestiului ori Bucurestiul il schimba… ca o fi capitala europeana, dar e totusi capitala Romaniei… si daca nu esti rodat in sistemul public din Romania la nivelul cel mai de jos, e cam naspa treaba… n-am inteles de ce a acceptat asa ceva, dar sa vedem campania si atunci o sa avem mai multe informatii…

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  5. luni, 14 aprilie 2008, 18:16

    @chinezu

    Iata in sfarsit o concluzie clara, bazata pe o analiza pertinenta.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  6. luni, 14 aprilie 2008, 18:18

    P.S. Am citit comentariile facute pe marginea articolului dumneavoastra. Poate pt unii ar trebui sa fiti si mai explicit. :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  7. marți, 15 aprilie 2008, 00:20

    Nene Chinezule, mestesugit expusa aceasta interpretare aparte. Dar sa stii matale ca mai suntem unii naivi, putini ce-i drept si tare razletiti, care mai speram ca, asa cum se zvoneste ca Blaga va face pasul inapoi pentru a-i face loc mai bine cotatului Negoita, si PSD-ul va ajunge la mintea de pe urma si-l va accepta pe cel pe care trebuia de la bun inceput sa se bucure ca-l are in randurile sale: Sorin Oprescu…

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  8. marți, 15 aprilie 2008, 03:15

    Eu cred ca intre Negoita si Blaga este o diferenta vizibila de calibru. Pe de alta parte, strategia electorala a „replicarii” unor succese (hehe…) de la un nivel mai mic (sector) la unul mai mare (oras, tara) n-a prea functionat pina acum in Romania. In al treilea rind, Negoita isi asteapta o rasplata pe masura tarlalelor de floricele pe care le-a sadit prin sector. Sint deja trei motive destul de grele care ma indeamna sa nu cred in varianta lui Horia. Dincolo, pe Sorin Oprescu il tempereaza chiar „mintea de pe urma”, care spera ca doctorul „sa reflecteze mai mult asupra deciziei”. Dr. „TNT” (se spune ca Oprescu este un bun prieten al vasodilatatoarelor la purtator) a cam imbatrinit ratind functii si jucind vesnicul rol de jolly-joker prin PSD. Oprescu nu numai ca n-ar avea nici o sansa, ci ar strica si oarece ploi pe care Geoana le tot cerne pentru un viitor Guvern combinat. D ela mine asa se vede.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  9. moshu49
    marți, 15 aprilie 2008, 05:19

    Acuma, dupã bâlciul, de toatã kk, fãcut de marochinerul sef al pesedistilor bucuresteni pentru desemnarea catindatilor la sectoare, Diaconescu ar trebui sã renunte la candidaturã ca sã pricep si eu cã nu s-a … vanghelizat.
    Sau, înghite broasca si s-a terminat.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *