10.12.2016

Băsescu după ce a luat una mică la bord…

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Dinescu. Mircea Dinescu. Un personaj care dacă nu ar fi existat nici nu ar fi trebuit inventat. Un tovarăş care trezeşte în mine reacţii diverse, de la strâmbare a jenă la zâmbet cârlonţiat. Ce îmi place la el, când îmi place, e că are un limbaj colorat, din care răzbat jumătăţi de adevăruri şi sferturi de minciună. Par exemplu faza de mai jos…

Iar CTP, în înţelegerea lui inginerească a lucrurilor, spune că „domnul Băsescu în această seară, aşa cum spuneam şi mai devreme pe postul dumneavoastră, a desfiinţat funcţia de preşedinte al României. Încerc să-mi imaginez, deci imaginea ce am avut-o în cap în clipa în care l-am auzit spunând la sfârşitul acestui discurs, că va da replică în fiecare zi tonomatelor în euro de acum înainte, va da replică în fiecare zi, deci dânsul poate să conceapă ideea, pe funcţia pe care se află, de preşedinte al României că de acum înainte se va ocupa cu replica dată diverselor ziare, televiziuni din România, în fiecare zi. Aşa concepe dânsul funcţia prezidenţială şi e vorba de o persoană care trebuie să se întâlnească peste două săptămâni, asta era imaginea, cu preşedintele Bush, cu preşedintele Putin, cu ceilalţi şefi de state pentru a discuta probleme militare şi politice de nivel mondial, ale planetei. Adică ce o să facă în timpul summit-ului domnul preşedinte? Se mai duce la o întâlnire cu Bush, după aia vine imediat, mai face o conferinţă şi îi dă în cap lui Călinescu? Imediat, are grijă să nu cumva să scape vreun episod din serialul comicului vestit al ecranului Florin Călinescu. Deci aşa concepe dânsul funcţia prezidenţială.” (Ediţie specială Realitatea TV, 14 martie, prin Monitoring Media).

Cornel Nistorescu îl face pe Băsescu posesor de tehnici securistic, iar Emil Hurezeanu îl avertizează pe Băsescu despre regretul pe care îl va încerca mai încolo…

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Raport săptămânal despre pitici 2

Triada chineză de pe wordpress…

Niciun comentariu încă

  1. moshu49
    luni, 17 martie 2008, 10:53

    ador telecomanda; asta, ca wc-ul şi fermoarul le consider invenţii geniale.
    restul, gherţoisme cum bine zice nea chinezu moroşanu. ;)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  2. luni, 17 martie 2008, 11:07

    Ma tot uit la cine da cu piatra. Si intr-o parte si in cealalta…

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  3. genomiss
    luni, 17 martie 2008, 11:08

    prestatia hurezeanului :penibila,acest personaj pozeaza in mare analist traitor ,o vreme, prin cele strainataturi nu stiu de ce este atit de des invitat pe la tv. bine zice moshu ,exista telecomanda,cind il vad pe asta primul impuls este telecomanda. pacat ca n-ai prins prestatia lui catalin avramescu(tot pe realitatea),asta-i tolomac cu patalama!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *