20.02.2008
Recunosc că nu am ştiu de declaraţia doamnei Svetlana Preoteasa despre copiii supradotaţi din România până nu am citit pe supradotati.ro despre ea. Mi se pare penibil ce zice tanti asta. Adică, în mare, de ce să avem grijă de copiii ăştia că doar nu o să primească Nobelul cândva. Şi că pregătirea unor astfel de copii înseamnă să îi rupi de familie şi, culmea, statul român să mai şi bage ceva bani în treaba asta.
Doamnă Svetlana, deci învăţământul pentru proşti e la pământ în România şi începe să se scufunde înspre subterane. Educaţie pentru copiii supradotaţi nu vreţi. Atunci de ce mai există ministerul ăsta? Ca să poată învăţa Adomniţei să numere până la 12? Sau să transmiteţi în direct tragerile la sorţi ale subiectelor care sunt de râsul curcilor (dacă aceste tălâmbe păsări ar putea râde)? Sau ca să putem învăţă, noi toţi, cot la cot cu elevii năpăstuiţi, cât de penibil putem să fim atunci când nu ar trebui să fim?
0 thoughts on “Ministerul Educaţie nu are nevoie de copii români supradotaţi”
Am mai zis si o voi mai spune! As da ministerul asta unei tari nordice (Suedia, Finlanda) pentru cel putin 10-20 de ani, pentru ca romanasii nostrii vor sa ii faca pe copii nostri din prosti in mai prosti!
Iar astia mici supradotati care pleaca din tara primesc de la mine SINCERE FELICITARI!
Tati hai ca poate reusiti acolo, ca aci nu va vrea nimeni!
;)
chinezutule, ai vazut aseara, pe doamna directoare a carui fiu, printre altii l-au batut pe unul de l-au bagat in spital??? cica baiatul batut a cerut-o , caci era plictisit….si asta spune o directoare de liceu!!!!!!!!
hai ma, acum tu vrei sa ii intereseze supredotatii??? ce-s aia!
da-i dracu de copii ca mai fac mamele lor altii!!!
Ma intreb daca titlul Chinezului, ar fi fost: „Ministerul sustine copii supradotati” cum am fii reactionat ?
Nu ma pot abtine, si pentru ca eu poate sunt un pic mai in etate si am trecut prin mai multe sisteme, parerea mea este ca marea problema sunt, si cititi bine, CEI 7 ANI DE ACASA. Sistemul de invatamant nu putea sa aibe un impact foarte mare asupra copiilor, incat sa ii scoata mai prosti decat au intrat.
Hai sa fim seriosi…mai trebuie sa fie si materialul bun…daca vrei sa faci lingouri de aur din rahat…s-ar putea sa nu reusesti.
Aici vorbim de o societate in care valorile s-au schimbat radical, incepand de la ce putem viziona la televizor pe posturile romanesti – tin minte cum ma uitam la Teleenciclopedia pe TVR1 si la emisiunile culturale.
Sa nu mai aruncam in cei care au cu totul alte probleme, si asta la nivel de gestionare administrativa decat a programei scolare, si sa vedem si noi ce am facut in cei 7 ani cu copiii nostrii, inainte sa ii aruncam in societate.