09.12.2016

Vă rog să nu mai ziceţi nimic de manelişti

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Am fost ieri la Atenul Român, la un concert excepţional al Cvartetului Belcea (în cadrul unui amplu proces de culturalizare pe care inepuizabila mea cumnată Ana mi-l îndeasă printre neuroni). Cei patru au performat în singurul mod în care ei ştiu să o facă: la superlativ. Mozart, Webern şi Beethoven, într-un amalgam provocator şi îndestulător pentru orice meloman care este. Este a treia oara în mai puţin de jumătate de an când îi prizez pe cei 4 dibaci cu maximă încântare.

Dar…

Gherţoismul de care au dat dovadă unii dintre cei care, într-un avânt culturalizator de genul „Cântarea României”, au poposit în halta Belcea din programul lor personal deosebit de încărcat, m-a aruncat într-o jenantă prosteală. Cum e posibil ca la un asemenea eveniment cultural să ajungi la 15-20 de minute după începerea concertului şi, pentru că setea ta de cultură nu poate fi stăvilită nici cu o divizie de Panzere de culoare roz-bombon, să îţi forţezi intrarea în sală, deranjând şiruri întregi de spectatori (nişte dobitoci, evident, că au venit la timp)? Plus că, din raţiuni pe care un şoarece puţin turbat nu ar reuşi să le explice îndeajuns de consistent, în pauzele dintre bucăţi, aceeaşi minunaţi melomani de sorginte balcanică au repetat faza cu revenitul târziu în sală, cu un aer ofuscat că cum nu i-a aşteptat artiştii înainte de a scârţâi ei ce scârţâie pe acolo…

Vă rog să nu mai ziceţi nimic de manelişti. De la ei nu ai ce să ceri mai mult decât îţi pot oferi. Dar de la cei care vin la un concert al Cvartetului Belcea la Ateneul Român parcă ai nişte minime pretenţii de reţinere subtilă de la a da cu flegma pe rever şi cu mucul în ciorbă.

Mai are rost să vă spun că în timpul concertului se auzeau nişte bubuituri înfiorătoare de afară, pentru că în Piaţa Revoluţiei se exprima temeinic un concert cu artişti adevăraţi cu ocazia prilejului lu’ Ziua lu’ Valentin? Nu cred că mai are rost…

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Tăriceanu îi va spune "I love you!" lui Băsescu la TVR 1

Conquiztador începe să o ia pe rom

Niciun comentariu încă

  1. joi, 14 februarie 2008, 09:39

    Eu am fost de curând la Filarmonică. În program figurau Saint-Saens, Rahmaninov şi Schubert. Fireşte, mi-am luat şi seminţe la mine, ca să nu mă plictisesc. Cum Rahmaninov a fost, de departe, cel mai tare, ne-am manifestat entuziasmul rotind zornăitoarele şi fluturând steguleţe cu iniţiala R.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  2. joi, 14 februarie 2008, 09:54

    Adica minoritaile sa nu se iexprime bre Culturalule! Si nu ie iei da vina, ci constructorii de la Hateneu, ca nu au facut bine izolarea fonica! :)))))
    P.S. Bravos ma galbejitule! Pe mine azi ma chinuie pretena la Opera Romana, cu Lacul Lebedelor. Sper sa vin de acolo, putzind a cultura!
    ;)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  3. joi, 14 februarie 2008, 10:12

    Maneaua lui Rahmaninov (fragment):

    Serioja e cel mai tare
    Fin’că el are valoare!
    El place şi la duşmani
    Care vine şi-i dă bani…

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  4. joi, 14 februarie 2008, 10:44

    Dupa experienta ta de la Ateneu, ma intreb: o fi ceva in tara asta sa nu scartie?!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  5. joi, 14 februarie 2008, 11:26

    Da usa de Cotroceni! De scaun insa nu pot spune nimik!
    :))

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  6. joi, 14 februarie 2008, 11:31

    super postare :))

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *