04.12.2016

Cătălin Avramescu a primit, în sfârşit, ceea ce merită

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Şi cât l-a mai lăudat. Şi cât l-a mai pupincurat. Şi cât l-a mai limbit. Şi cât a aşteptat un semn de la şefu, o măslină, ceva, acolo. Faza cu membru al CA TVR a picat. Băsescu l-a nominalizat ştiind că Parlamentul o să îi zică „pas” şi, astfel, să aibă marinarul încă un motiv să spună „ia uite parlamentarii cum se opun bunului mers al ţării”. Băsescu l-a folosit ca pe ciorapii de schimb la faza asta. Dar el a continuat să îl iubească pe şefu.

Iar acum şefu l-a răsplătit. Şi i-a dat ce merita. L-a făcut consilier de stat la Cotroceni. Pe Cătălin Avramescu, evident. În lipsă de Udrea…

Acuma serios. Ce folos poate avea un şef de stat, un lider (ce măgării vorbesc…) ca Băsescu că îl are pe Avramescu de consilier? Ce folos ai când, dacă tragi o flegmă în fruntea cuiva, consilierul te trage de mânecă şi îţi spune: „şefu, consistenţa şi vâscozitatea sunt excelente, dar poziţionarea pe fruntea mizerabilului e un pic cam spre dreapta, ceea ce derutează oarecum electoratul”? Nu i-ar fi mai de folos un consilier care să îi spună că, în pofida a ceea ce simte Băsescu de dimineaţă până seara, a scuipa pe cineva nu se face, domle?

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Dacă verifici mailul nevestei faci puşcărie

Diferenţa dintre UE şi România? Cam cât diferenţa dintre centrul Bucureştiului şi restul străzilor

Niciun comentariu încă

  1. moshu49
    vineri, 18 ianuarie 2008, 12:40

    acuma cã voi, la chinezãria voastrã, ati interzis internetul, vreti ca noi, la românica noastrã, sã interzicem (si) scuipatul? nu sînt de acord!
    sã scuipe fiecare conform statutului: bãse e persoanã publicã – sã scuipe în publicul lui, eu sînt persoanã privatã – scuip în privata mea! e bine? ;)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  2. bubu
    sâmbătă, 15 martie 2008, 17:17

    domne se spune ca homosexualii au cel mai mare tupeu ,avramescu asta ma ingrozeste cu tupeul si aroganta lui.Chiar nu constientizeaza ca nu peste prea mult timp Basescu va avea soarta lui Nastase,poate mai urata,si ce va face lingaul asta impreuna cu toata sleahta lor de vanduti si de tradatori,probabil ca-si vor cata cu disperare un alt stapan pentru-ca asa-s PATURICII astia au in sange fatarnicia,minciuna,tradarea si cate si mai cate.n-ui contest inteligenta ,e foc de inteligent dar ce folos ca si-o foloseste {iroseste}nechibzuit!? Chiar cred ca Basescu-i diabolic,altfel nu se explica cum le poate suci mintile unor astfel de personalitati.Desigur,le zice frumos Basescu dar cand privesti in urma si vezi cate marsavii a putut comite e imposibil de crezut ca e cat de cat bine intentionat,mai degraba are comportamentul unui disperat constient ca odata cu pierderea puterii va deveni un Nastase mai nerconditionat.ATAT!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  3. antipupincurist
    vineri, 25 iulie 2008, 08:59

    Fratilor,ma ingrozeste tupeul acestui inghititor de voma basesciana. ORICE marlanie ar fi produs basescu un individ CA_CAtalin avramescu,traian radu ungureanu sau sever voinescu sar in apararea marlanului incercand sa cosmetizeze porcaria.Ce dracu se intampla cu si ,mai ales, in SOCIETATEA CIVILA ? In alte vremuri tot ce insemna PUTERE era criticata tocmai pentru ca aceasta sa nu se transforme intr-o dictatura (mascata sub aparenta unei democratii). Aburii alcoolului baut in nestire de basesc i-au imbatat pe intelectualii care s-au transformat brusc in niste trepanati.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *