11.12.2016

De ce îi este frică lui Băsescu de scandalul Hayssam?

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Orice putem spune despre Băsescu (şi eu chiar am spus tare multe despre al aici), numai că nu este un jucător adevărat nu putem spune. Cred că nu greşesc să spun că Băsescu, cu toate gherţoismele şi prostiile sale ridicole, este singura instituţie politică din România (acuma cred că nu există cineva dintre voi care să creadă cumva că Băsescu nu este o instituţie) care are o strategie pe termen mediu şi lung. Şi care nu se dă nici un milimetru în lături pentru a-şi atinge scopul. Chiar dacă mijloacele pe care le foloseşte sunt, de multe ori, nişte mizerii ordinare. Dar vorbim de politică aici, nu de bucătărie franţuzească. Deci nu are rost să fim gingaşi.

Aşa şi cu cazul Norica Nicolai. Vă amintiţi că gaşca lui Băsescu a trimis informarea cu „nu o vreau pe Norica” imediat după ce scandalul înregistrărilor dintre Hayssam şi procurorul Nic a fost scos pe piaţă. Suspect de repede, aş zice eu, ca un chinezu, a vrut Băsescu să distragă atenţia de la ce vrăji şi cu cine a mai făcut Hayssam.

Întâmplător nu e nimic în viaţă. Mai ales în politică. Şi mai ales în politica pe care o face Băsescu pentru televiziuni. De aceea, ne putem întreba, aşa, ca din întâmplare, de ce îi este frică lui Băsescu de scandalul Hayssam? De ce vrea să facă lumea să se uite în direcţia Norica şi să nu se sape mai adânc în înregistrările sirianului? Oare pentru căBăsescu este „profesorul” de care vorbesc Omar şi Nic şi care a jucat un rol major în toată telenovela cu fuga? Întrebări, întrebări…

Hai să ne mai întrebăm ceva: ce folos ar fi avut „profesorul” Băsescu dacă l-ar fi făcut scăpat pe Hayssam? Ar fi primit ceva în schimb, evident. În târg umblă vorba marinarul ar fi primit de la Omar (un om surprinzător de bine informat) nişte anumite documente despre nişte anumiţi oameni politici cu care sirianul ar fi avut nişte anumite legături. Plus că, în absenţa lui Hayssam, putem să ne luăm adio foarte tare de la aflarea a ce s-a întâmplat cât de cât cu adevărat în celebra răpire a jurnaliştilor.

Să zicem că aşa e şi că Băsescu trebuia să facă ceva pentru a distrage atenţia pulimii de la scandalul Hayssam şi că trebuia să inventeze repede ceva care să fie în egală măsură de „mare” ca ştire şi prin care să câştige timp pentru a negocia cu unele trusturi de presă să o lase mai moale cu Omar. PSD, opoziţia în general, e prea mică pentru a mai face rating. Scuipatul înspre ruşi e deja fumat şi, în plus, se mai apropie şi summitul NATO şi Putin chiar s-ar putea să apară în zonă, aşa că nu merită. Bun, atunci a rămas vecinu Tăriceanu. Şi dacă tot trebe prăjit hai să o facă la modul eficient.

Norica Nicolai a fost cel mai la îndemână. Dosarul cu aventurile ei procuroristice era deja pregătit. Cum, de altfel, sunt pregătite şi dosarele altor liberali. Doar că Norica, în stand by, era ţinta perfectă, cu televiziunile oricum ţintă pe ea. Numai că a scote dosarul pe piaţă parcă nu era impactul aşa de mare. Şi nu se câştiga deloc timp. Aşa că Băsescu a lansat celebrul joc, deja, cu Tăriceanu, cu „hai la mine”, „nu vin la tine” şi a câştigat câteva zile bune. În timpul acestor zile, ghiciţi ce subiect a ţinut prima pagină a ziarelor: Hayssam sau Norica? Vaaaaaai, ce pe fază sunteţi…

Ce va urma? Alte zile în care Norica va fi subiectul numero 1. Alte zile în care subiectul Hayssam se duce încet, încet la fund. Şi cu el întreaga ţară. Dar ne putem consola cu gândul că „profesorul” ştie ce ştie. Pentru binele poporului, desigur.

Haideţi, măi, că io aberez aicea? Nu v-aţi prins? Că doar nu are ce fi adevărat din ce zic io aici. Ar fi chiar culmea…

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Covorul chinezesc

La mulţi ani, pitica lu' tati!

Niciun comentariu încă

  1. sâmbătă, 12 ianuarie 2008, 18:28

    Ha! Ha! „Suna un prieten”. Daca nu, „Intreaba publicul”. „Prietenii stiu de ce”.
    E foarte interesant ca ACUM auaparut stenogramele convorbirilor. Cred ca a sosit momentul sa tinem cu Basescu. …

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  2. sâmbătă, 12 ianuarie 2008, 22:28

    Uite, pentru materiale de genul asta esti la mine in blogroll. Absolut adevarat tot ce spui, iar media este usor usor prinsa in aceasta cursa pe care le-a pus-o dom’ profesor. Mi s-a parut cel putin suspect ca in ziua in care Adevarul si Gardianul publicau mare pe prima pagina „Stim cine e misteriosul dom’ profesor” marile trusturi de presa nu s-au sinchisit sa ofere prea mult timp de antena acestor evenimente, mult mai interesant fiind scandalul cu Tariceanu.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  3. duminică, 13 ianuarie 2008, 00:33

    Oare cine e ” Profesorul ” pt ca Hayssam nu a prea fost explicit ?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  4. duminică, 13 ianuarie 2008, 10:26

    Corect. Am pus o „sămânţă” de chinez la mine.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  5. olimpiu65
    duminică, 13 ianuarie 2008, 11:13

    da! base are proiect pe termen mediu si lung, dar acest proiect este doar in interesul lui personal, nu ma incanta cu nimic mie acre ca simplu cetatean i-am delegat puterea pt a concepe si pune in practica proiecte pt Romania si cetatenii ei.iar modul lui ed lucru a ajuns teribil de previzibil si chiar anost.dar electoratul va decide la anul sau poate ca masinaria de aranjat voturi cine stie??

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  6. duminică, 13 ianuarie 2008, 18:38

    Nu stiu, ma dau batut. De ce?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  7. miercuri, 16 ianuarie 2008, 10:30

    […] Tăriceanu a lovit primul? Publicat în Chinezărisme by chinezu pe ianuarie 16th, 2008 Ziceam zilele trecute că Băsescu a aruncat pe piaţă scandalul cu Norica Nicolai ca să estompeze […]

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  8. luni, 11 februarie 2008, 15:09

    […] sa ajung acolo, citeam pe blogul lui Cristian Chica Birta o postare interesanta, care cuprinde o serie de evenimente, care aparent nu au nici o legatura. Ceea ce imi […]

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *