06.12.2016

Să nu uităm niciodată să fim copii. Niciodată…

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Teodora mă aruncă cu o leapşă direct în amintiri din copilărie. Lucru pentru care îi mulţumesc. Nu de alta, dar parcă de atâtea ori uităm să mai fim copii. Şi asta, zic io, strică la tenul de adult responsabil, matur, cetăţean bla bla bla.

Cărţile copilăriei mele… De departe cartea mea preferată a fost „Cei trei muşchetari”. Şi sequenceurile sale. Mă identificam cu D’Artagnan de mă durea şi pe mine braţul de cum le-o trăgea oamenilor cardinalului pe unde îi prindea. Şi o uram din tot sufletul pe Milady pentru mizeriile pe care ştoarfa aia le făcea muşchetarilor. Am şi o replică pe care o să o păstrez forever în amintire şi care, pentru multă lume, nu spune absolut nimic. Dar pentru mine este, nu ştiu de ce, „timbrul” epocii muşchetarilor: „păcătoşenia ta de hangiu, adu repede o ulcică pentru că nu vreau să pierd nici o picătură din osânza preţioasei zburătoare”, zice unul din oaspeţii de la un han unde muşchetarii îşi povesteau nişte aventuri, în timp ce rotisau ceva pasăre. Chiar nu ştiu de ce mi-a rămas replica asta lipită de suflet….

Jules Verne. Normal. Citeam cărţile lui cu gura căscată. Cred că cel mai mult mi-a plăcut „Copiii căpitanului Grant”. Dar nu sunt sigur… Că erau toate atât de minunate…

Nu am cum să uit de celebra serie „Povestiri istorice”, în care, deşi erau preamăriţi până la jenă marii noştri strămoşi, găseam atunci atât de multe lucruri minunate, eroisme şi alea alea.

Cred că e de prisos să mai adaug că eram abonat la „Cutezătorii”, revistă pe care o citeam din scoarţă în scoarţă cu fireasca excepţie a primelor 3, 4 pagini.

Mai mărişor fiind am rămas marcat de o serie care şi acum e în top 3 la mine în suflet: „Fundaţia” lui Asimov. Am recitit-o de atunci de vreo 4 ori. Şi de fiecare dată mi-a plăcut. Şi de fiecare dată în alt fel.

Eheeee… Au fost mai multe. Dar hai să mă rezum doar la atât. Şi să dau leapşa mai departe şi eu către copiii care se ascund în spatele încruntaţilor, ocupaţilor, oamenilor mari şi foarte mari Adrian Năstase, Ion Iliescu, Mircea Geoană, Vasile Dâncu, Dan Mihalache şi Andrei Chiliman. Nu ştiu câţi o să vrea să răspundă şi să îşi aducă aminte de copilărie. Nu ştiu câţi dintre ei mai ştiu, măcar câteodată, să fie copii. Ştiu însă că atâta vreme cât nu ai uitat cum e să fii ţânc, în faţa mea ai întotdeauna o şansă. Chiar două…

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Renate Weber chiar pleacă la Strasbourg. De vreo 11 zile tot pleacă

Cetăţeni ai Republicii Socialiste România

Un comentariu

  1. vineri, 21 decembrie 2007, 10:36

    Ah, da, cata dreptate ai! Cei trei muschetari! Am uitat de ei! Si „Contele de Monte Cristo”…Mi se completeaza puzzle-ul amintirilor, caci aveam ceva goluri. Multumesc pentru ajutor. Trebuie sa recunosc, „Povestiri istorice” nu au fost preferatele mele niciodata. Rebela de mica, spre disperarea babacilor..::))

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *