09.12.2016

Băsescu are nevoie de Iliescu

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Băsescu are nevoie de Iliescu. Poate că unora li se pare paradoxal, dar cam aşa e. Băsescu are nevoie să îl poziţioneze clar pe Iliescu drept duşmanul său numero 1 de pe stânga. Pentru că se poarte descurca mai uşor cu el.

Păi de ce credeţi că tot vorbeşte într-una de moşu Ilici şi îl tot acuză de toate relele pământului, de la molimele Egiptului la inventarea rachetelor V2, via mineriade şi Revoluţie, of course? Băsescu vrea cu atacurile astea să îl legitimeze pe Iliescu ca principalul său adversar de pe partea stângă a politicii. Pentru că Iliescu e un adversar muuuuult mai comodat decât alţii posibili. Nu pentru că Bunicuţa nu ar mai avea sânge în instalaţie să mai popească pre câţiva. Nici gând. Dar, chiar şi voi fani pe viaţă ai Iliescului, trebuie să recunoaşteţi că fostul prezident nu mai este o stea, ci o supernova. Una care arde a dracului de tare, dar numai ca să se stingă cât de curând. Că va mai arde pe câţiva până la licărirea finală, asta e părerea mea mult mai personală decât tricoul de suporter al Angliei cumpărat cu 14 euro din Nurenberg.

Plus că, tot aducând vorba de Iliescu, Băsescu îl pune într-un offside de 3 metri (pentru cei care nu ştiu fotbal in offside aşa de mare rămâne ori un prostănac, ori cineva care nu ştie fotbal, ori cineva foarte obosit). Geoană ar da tot ce a câştigat el vreodată făcând bişniţă ca diplomat numai pentru ca Băsescu să îl considere duşmanul său de pe partea stângă. Adică, altfel spus, Băsescu să îi dea „legitimaţia” de a juca în politica mare. Normal că Băsescu nu o face. Şi nu pentru că i-ar fi frică lui de Geoană (hooooo, nu mai râdeţi aşa). Ci pentru că celcarepreferasaosugalaunlicuricimaimare are tot interesul să vadă PSD-ul crispat, constipat, blocat. Aşa că „dialoghează” cu Iliescu şi îl offsidează permanent pe Geoană.

Aoleoooooo, e sîmbătă, fraţilor, ce m-o fi apucat să scriu atât? Şi de cine???? Aiaiaiaiaiaiaiai… Mai greşeşte şi chinezu…

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Cum răspunde un tânăr PSDist boborului

Manele la TVR. Pro sau contra?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *